MOPAN Suceava

Liderul social democraților suceveni, senatorul Ioan Stan, a declarat astăzi că județul Suceava a primit cea mai mare sumă de bani pentru proiectele finanțate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), respectiv 928,525 milioane de lei. Ioan Stan a remarcat faptul că Ministerul Dezvoltării Regionale a aprobat nu mai puțin de 254 de proiecte PNDL depuse de primăriile sucevene și de Consiliul Județean. Ioan Stan a amintit că numărul mare de proiecte aprobate contrazice „retorica profund demagogică” a unor lideri județeni ai PNL Suceava, care au afirmat că Guvernul PSD – ALDE ignoră finanțarea proiectelor pentru județul Suceava. „La finanțare au avut prioritate școlile, grădinițele, infrastructura de apă și canal, dispensarele, dar și infrastructură rutieră, așa cum a fost prevăzut în programul de guvernare al PSD și în strategia Ministerului Dezvoltării. Putem afirma că toate localitățile precum și Consiliul Județean au primit finanțări, indiferent de culoarea politică a primarilor, fapt ce demonstrează preocuparea guvernului PSD-ALDE pentru dezvoltarea comunităților și nu pentru lupta politică, așa cum s-a întâmplat atunci când Consiliul Județean a distribuit către localități sumele pentru echilibrarea bugetelor locale”, a spus Ioan Stan. Președintele PSD Suceava a mai adăugat că trebuie remarcată și valoarea mare și numărul proiectelor destinate infrastructurii rutiere județene, fapt ce demonstrează încă o dată implicare Guvernului în dezvoltarea rețelei de drumuri.
”Și chiar dacă știm că unii lideri județeni își vor asuma tăierea panglicii pentru aceste proiecte, suntem bucuroși că județul Suceava face pași înainte în dezvoltarea infrastructurii”, a declarat liderul PSD Suceava.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava