MOPAN Suceava

Liderul PSD Suceava, senatorul Ioan Stan, a declarat prin telefon, la Radio Top, că va merge alături de colegii săi la ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, pentru a-i explica ”prin viu grai” problema de la Fălticeni. Este vorba despre noul spital nu a devenit funcțional nici după 30 de ani de la demararea proiectului, din cauză că nu s-au primit integral fondurile pentru dotarea unității cu aparatură medicală și paturi. Banii trebuie alocați de Ministerul Sănătății, iar senatorul Stan a spus că Nelu Tătaru a promis sprijin total pe vremea când era secretar de stat, însă nu s-a ținut de cuvânt. Din necesarul de 23,8 milioane de lei s-au alocat numai 4,3 milioane. Parlamentarul PSD a mai spus că noul spital din Fălticeni încă nu poate fi deschis, deși specialiștii avertizează că va urma un al doilea val de coronavirus. „Bă, fraților, nu știm când va veni noul val, peste o lună, două, trei sau patru luni, dar haide să dăm drumul la spital. Voi merge alături de colegii mei la ministrul Tătaru. Nu știu ce vom face. Însă, mai în glumă, mai în serios, o să folosim toate armele legale posibile, mai ales cele politice”, a mai spus senatorul Stan. În opinia sa, problema nu este soluționată din rațiuni politice, în condițiile în care primarul Fălticenilor Cătălin Coman este de la PSD.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava