Concert pascal
MOPAN Suceava

Presedintele PNL şi candidatul Alianţei Creştin Liberale pentru funcţia de preşedinte al României, Klaus Iohannis, a declarat ieri, la Suceava, că întregul sistem educaţional trebuie refăcut, iar pentru aceasta ar fi nevoie, într-o primă etapă, de cel puţin 20 de ani. Klaus Iohannis a spus că în sistemul educaţional din România nu este nevoie de „o mică reformă ici colo”, sau de un manual sau două, ci de o îmbunătăţire fundamentală. „Şi asta pentru că suntem în situaţia în care la Bacalaureat ajung aproape toţi, dar numai jumătate trec. Cealaltă jumătate pur şi simplu nu ştie ce să facă în viaţă. Şi mie mi se pare că este cea mai greu de explicat risipă. Cum să explici unui tânăr pe care l-ai făcut să meargă 12 ani la şcoală, că de fapt de acolo nu se alege cu aproape nimic. Este o problemă fundamentală şi după părerea mea această problemă poate fi rezolvată printr-o refacere amplă a sistemului de învăţământ”, consideră liderul liberal. El a spus că în sistemul de educaţie nu există doar o problemă de finanţare, la fel cum nu este o problemă de curiculă şcolară. „Este o problemă de filozofie”, a spus Iohannis, care a precizat că România trebuie să aibă un sistem educaţional care reuşeşte în varianta optimală „să îl ducă pe fiecare pe calea care care i se potriveşte cel mai bine”. „Cel care se potriveşte cel mai bine cu o educaţie teoretică şi universitară să aibă toată calea deschisă către aceasta. Iar cel care vrea să fie meseriaş, să fie ghidat spre o meserie. În acest fel vom reuşi, printr-un sistem dual, unde teoria se îmbină cu practica, să avem oameni pregătiţi şi teoretic şi practic. Şi în final trebuie să ne punem întrebarea dacă trebuie să avem oameni calificaţi pentru a fi de exemplu muncitor forestier, sau să avem oameni calificaţi pentru înalte tehnologii”, a mai afirmat liderul PNL. Klaus Iohannis consideră că România dispune de o resursă umană foarte bună pentru a deveni o ţară furnizoare de know-how, „o ţară de înaltă tehnologie”. El a adăugat că sistemul educaţional „prost funcţional” face ca România să fie un exportator de forţă de muncă calificată. „Este foarte păcat. Noi trebuie să avem forţă de muncă mai bine calificată, şi să avem capacitatea să-i ţinem pe oameni în ţară. Şi atunci vom reuşi să avem o economie care funcţionează foarte bine, care îşi permite să plătească toate sistemele sociale. Problema nu este doar de a modifica ceva în orar sau în curicula şcolară, problema este de a modifica întreg sistemul în aşa fel încât să câştige cu toţii mult mult mai bine”, a precizat Iohannis.

Întrebat în câţi ani ar putea fi schimbat sistemul educaţional din România, liderul PNL a afirmat că schimbarea sistemului educaţional este cea mai scumpă reformă, „şi este probabil reforma care merită cel mai mult făcută”. El a declarat că există deja exemplele unor ţări care nu aveau nici un fel de resurse naturale, dar prin investiţiile făcute în educaţie au reuşit să devină campioni la export şi să aibă un Produs Intern Brut „absolut uimitor”. „Ţările pe care le considerăm campioane la înaltă tehnologie au început să investească în educaţie imediat după al doilea război mondial. Şi dacă socotim, atunci vă daţi seama imediat de ce spun că avem nevoie în primă fază 20 de ani. Au ajuns la aceste performanţe după multe decenii în care s-a investit în educaţie, iar acum beneficiul se întoarce în societate”, a precizat Iohannis. Făcând referire la toate aceste probleme, liderul PNL a mai spus că problema României nu este că nu există oameni sau resurse, ci faptul că nu există un plan. „Şi dacă avem un plan, îl avem pe un termen prea scurt. Suntem campioni la improvizaţie, iar ceea ce este nostim, câteodată chiar ne ajută. Dar în nici un caz nu ne face să progresăm”, a încheiat Iohannis.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava