Ion Lungu a aprins luminile din bradul de Crăciun din centrul Sucevei

Câteva mii de suceveni au ţinut să fie prezenţi duminică seara, pe 1 Decembrie, pe esplanada casei de Cultură, acolo unde primarul Ion Lungu a aprins luminile din bradul de Crăciun. La îndemnul lui Ion Lungu sucevenii au început numărătoare inversă, iar când au ajuns la zero, edilul Sucevei a apăsat butonul care a aprins luminile din brad. Anul acesta, Ion Lungu a venit însoţit de întreaga sa familie, primarul avându-l în braţe pe nepoţelul său de doar nouă luni. La aprinderea luminilor din brad au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, şi prefectul Florin Sinescu.