Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a participat, astăzi, la Palatul Victoria, la o discuție cu premierul României, Ludovic Orban și cu ministrul finanțelor publice, Florin Cîțu, cu privire la aprobarea bugetului de stat pentru anul 2021. Ion Lungu a precizat că în cadrul întâlnirii a discutat și despre menținerea cotei din impozitul pe venit la 65% în bugetul de stat pe anul 2021 la fel ca în anul 2020, preluarea finanțării de către guvern a cheltuielilor legate de asistența socială a persoanelor cu handicap grav și a însoțitorilor acestora, asigurarea de sume de bani din fondul de rezervă pentru asigurarea încălzirii în sistem centralizat.

„Totodată am avut discuții  legate de pregătirea proiectelor pe fonduri europene pentru exercițiul financiar 2021-2027 atât pe Programul Operațional Regional, cât și prin Programul Național pentru Recuperare și Reziliență”, a precizat primarul Sucevei după întâlnirea cu premierul. Ion Lungu a subliniat faptul că o problemă pe care a ridicat-o premierului a fost cea legată de aplicarea Legii nr. 165/2013 de finalizare a restituirii în natură a proprietăților.

El a arătat că Primăria municipiului Suceava are de primit 260 hectare de teren în urma inventarierii prevăzută de legea menționată mai sus. „Pregătim proiecte europene și avem nevoie de terenuri pe suprafețe mari pentru a le putea depune prin PNRR – Programul Național de Recuperare și Reziliență. De asemenea avem nevoie de suprafețe de teren pentru un nou cartier pentru tineri conform Legii nr.15/2003, pentru un nou cimitir pentru cartierele Obcini și George Enescu”, a precizat primarul Ion Lungu. El a apreciat că întâlnirea cu prim-ministrul Ludovic Orban a fost una constructivă, care a durat aproximativ 2 ore, timp în care s-au analizat problemele ridicate de primari.

 

Lungu, discuție constructivă cu Orban la Palatul Victoria. Suceava are de primit 260 hectare de teren necesare pentru implementarea unor proiecte europene, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava