MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, și-a depus, astăzi, candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului reședință de județ. Ion Lungu este primul candidat care și-a înregistrat dosarul la Biroul Electoral Municipal. El a depus și lista de candidați ai PNL pentru Consiliul Local Suceava. Alături de Ion Lungu și candidații pentru deliberativul local a fost prezent și președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur.

După ce a înregistrat candidaturile, Ion Lungu a spus că PNL are candidați pentru Consiliul Local din toate cartierele Sucevei. „Pe listă avem 15 bărbați și 14 femei. De asemenea, un număr de 10 candidați pentru Consiliul Local au vârsta sub 35 de ani, ceea ce înseamnă un procent de 34,48%. Avem pe lista de consilieri toate profesiile, ingineri, economiști profesori, cadre medicale, oameni de afaceri. Este o listă care îmbină experiența, oameni care au profesat, care au mai fost consilieri locali, care au avut funcții în administrație. Și o mențiune specială. Mulțumesc doamnei deputat, prorector, și profesor universitar Sanda Maria Ardeleanu, care a acceptat să revină în echipa liberală. Doamna deputat are o experiență politică și administrativă. Și m-am bucurat foarte mult că a acceptat să revină în echipa liberală. La fel de important, am avut discuții cu domnul rector Popa și este clar că doamna Ardeleanu va fi reprezentantul Universității Ștefan cel Mare în Consiliul Local Suceava”, a spus Ion Lungu.

Primarul Sucevei a spus că vrea îi mulțumească președinte Consiliului Județean Suceava, alăturio de care este într-un parteneriat de mai mulți ani. „Iată și de această dată sunt onorat să fiu în echipa lui”, a precizat Ion Lungu, el făcând o scurtă trecere în revistă a proiectelor comune realizate de Primărie și Consiliul Județean Suceava. „Unul dintre aceste proiecte este reabilitarea sediului Primăriei Suceava, un proiect modern, de eficiență energetică, cu un sistem inteligent de încălzire. De asemenea, avem colaborări cu domnul președinte în proiectul de apă și canalizare. Primăria Suceava are din nou prin acest proiect suma de 23 de milioane de euro, în mare parte pentru extinderea rețelei în cartierele noi din municipiul Suceava. Apoi vorbim de învățământul dual și multe alte proiecte în care colaborăm cu Consiliul Județean”, a arătat edilul Sucevei. El a subliniat faptul că în viitor va continua parteneriatul cu CJ Suceava pentru sprijinirea Spitalului Județean. „Vrem să facem la Spitalul Județean un pasaj de trece, printr-un proiect pe fonduri europene. La fel de importantă este continuarea finanțării Spitalului Județean”, a declarat Ion Lungu. El a precizat că un alt proiect comun este construirea rutei ocolitoare nr. 2 a municipiul Suceava, prin CNAIR, pe fonduri europene. „De asemenea, vrem să facem un parc industrial și avem șanse reale să-l facem la Termica acolo unde Primăria are 155 de hectare. Un alt proiect comun este pentru o centură verde a municipiului Suceava cu piste de biciclete către Mitocul Dragomirnei și către Pătrăuți. Nu în ultimul rând, domnul președinte a venit cu o soluție concretă și pentru a prelua Casa de Cultură, iar Primăria Suceava vine în asociere cu Consiliul Județean să putem să reabilităm imediat această casă de cultură, să putem să-i dăm adevărata valoare, mai ales că este un monument arhitectonic de excepție”, a mai spus Ion Lungu.

În ceea ce-l privește pe președintele Consiliului Județean și al PNL Suceava, Gheorghe Flutur, acesta i-a urat succes primarului Ion Lungu, dându-i asigurări că va fi în continuare alături de el. La rândul său, Gheorghe Flutur a vorbit despre mai multe proiecte care vor fi realizate în parteneriat cu Primăria Suceava. „Suntem aici la intersecția din Areni și mă bucur că primarul are în program fluidizarea traficului din Suceava. Cred că e o mare prioritate, cu sensuri unice mai lungi. De asemenea, eu cred că în mandatul următor vom discuta și despre a doua centură a municipiului Suceava. Și aici vreau puțin să dezvolt puțin. Vorbim de legătura fundamentală a municipiului Suceava cu celelalte zone turistice. Vorbim de proiectul meu de pol de dezvoltare turistică a stațiunii Bucovina, care să introducă un tren din două în două ore la început, spre Vatra Dornei cu plecare din Suceava. Iar acesta va conecta Suceava de Vatra Dornei. Și va trebui să găsim parcări, pentru că dacă oamenii vin aici să își poată lăsa mașina să plece spre Vatra Dornei sau să rămână în Suceava și să descurajăm astfel aglomerările de trafic de mașini. Apoi mă uit la stadionul de aici și cred eu că putem să facem mai mult în demersurile cu stațiunile de cercetare în domeniul agriculturii pentru a ne da niște terenuri pentru extinderea centrului orașului Suceava. Pentru că noi avem nevoie de spații, avem nevoie de construcții, de blocuri. Este o criză uriașă de spații în Suceava. Academia de Științe Agricole și Silvice, care mi-a fost cândva în subordine când am fost ministru, deține terenuri aici și eu cred că putem găsi soluții pentru schimburi de teren”, a explicat Gheorghe Flutur, care a mai adăugat că o mare provocare va fi și înființarea unui parc industrial și atragerea de investitori români și străini.

Ion Lungu a intrat oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Sucevei, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava