MOPAN Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a prezentat azi, într-o conferință de presă, cele 28 de personalități ale municipiului Suceava care vor primi de Ziua Bucovinei, pe 28 noiembrie placheta „Cetățeanul Centenarului”. Aceștia sunt Lucia Bohatereț, în vârstă de 101 ani, educatoare, ÎPS Pimen – Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, Sofia Vicoveanca – interpretă de muzică populară, „Privighetoarea Bucovinei”, Gheorghe Flutur – președintele Consiliului Județean, Norman Manea – scriitor, Constantin Gorcea – arhitect, Gavril Mîrza – fost președinte al CJ Suceava, Constantin Sofroni (titlul acordat post mortem) – fost primar al Sucevei, Sorin Avram – jurnalist, Adrian Graur – fost rector al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava, Nicoale Turtureanu – fost director CFCH Suceava, Georghe Sîrbu – dirijor, Sanda Maria Ardeleanu – universitar, fost deputat, Stelian Nistor – actor și om de afaceri, Cristian Irimie – medic, Vasile Rîmbu – managerul Spitalului Județean, Matei Vișniec – dramaturg, Gheorghe Vasile Ciubotaru – chirurg la spitalul Bagdasar Arseni din București, Viorel Nuțu – om de afaceri, Doru Ghiocel Olaș – arhitect, Nicolae Porumbescu – arhitect, Ștefan Pușcașu – medic, Zaharia Cojocaru – general în rezervă, Fior Dafin Mureșanu – neurolog, Violeta Beclea Szekely – atletă, Dan Popescu – directorul Colegiului Național Ștefan cel Mare, Mihai Pînzaru PIM – caricaturist și David Turturean – elev, medaliat cu aur și argint la olimpiada internațională de astrofizică.

Ion Lungu a precizat că 25 din cei 28 de „Cetățeni ai Centenarului” sunt deja și cetățeni de onoare ai municipiului Suceava. Primarul Sucevei a mai adăugat că în ședința Consiliului Local din data 29 noiembrie va mai conferi acest titlu și Luciei Bohatereț.

Lungu a mai precizat că tot pe 28 noiembrie, cei 28 de „Cetățeni ai Centenarului” vor mai primi un album personalizat al Marii Uniri, îmbrăcat în piele.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava