Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că a semnat contractul pentru proiectul „Aplicat” prin care primăria va elibera documente electronice în mai multe domenii de activitate. Ion Lungu a precizat că proiectul a fost finanțat prin Programul Operational Capacitate Administrativă și are o valoare de 3,305 milioane de lei, inclusiv TVA. Contractul a fost semnat pentru ambele loturi ale proiectului. Astfel, pentru furnizarea de echipamente, softuri și servicii pentru implementare unui portal online pentru cetățeni, contractul a fost semnat cu firma SC „Sobis Solutions” SRL din Sibiu. Ion Lungu a arătat că pentru acest lot contractul este în valoare de 1.174.946,5 lei, inclusiv TVA.
El a explicat că proiectul prevede posibilitatea eliberării de documente electronice în mai multe domenii de activitate, respectiv înștiințarea începerii lucrărilor de construire/desființare, înștiințarea terminării lucrărilor de construire/desființare, obținere certificat atestare stradală, certificat de atestare fiscală, autorizație transport greu, eliberare abonament parcare, obținere certificat urbanism sau programări on-line pentru evidența populației. Durata de realizare proiectului este de 17 luni.
„De asemenea, s-a finalizat și licitația pentru activitatea de scanare și arhivare digitală a arhivei primăriei. Câștigatoare este firma SC SRGM Garanții mobiliare SRL Argeș, iar valoarea contractului este de 963.900 lei, inclusiv TVA”, a spus Lungu, el adăugând că durata de realizare a proiectului este de 16 luni. Ion Lungu a subliniat că semnarea acestui contract reprezintă un pas important în ceea ce privește digitalizarea activității municipalității.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava