Concert pascal
MOPAN Suceava

Ion Lungu a câștigat cel de-al treilea mandat de primar al Suceava. Potrivit rezultatelor neoficiale al alegerilor din municipiul Suceava Ion Lungu a reuşit să-l devanseze pe candidatul USL, liberalul Alexandru Băişanu, cu aproape 1.200 de voturi. Dacă Ion Lungu a obţinut mandatul de primar, se pare că USL a depăşit PDL la votul politic, reuşind să obţină un scor electoral mai bun pentru Consiliul Local al municipiului Suceava.

Surpriza cea mai mare a venit însă de la candidatul USL pentru funcţia de primar al municipiului Fălticeni, Cătălin Coman. Acesta a reuşit să obţină peste 50% dintre voturile fălticenenilor care s-au prezentat la urne, învingându-l astfel pe Vasile Tofan, cel care a ocupat această funcţie în ultimele două mandate.

Pierderea democrat liberalilor din Fălticeni a fost „recuperată” la Vatra Dornei, acolo unde Ilie Boncheş l-a învins pe primarul în funcţie şi candidat din partea USL, Ioan Moraru. Boncheş a câştigat Primăria Vatra Dornei cu 26% din voturi, pe locul doi clasându-se Ioan Moraru.

Potrivit rezultatelor preliminare, USL a reuşit să-şi adjudece o altă primărie importantă, cea a municipiului Câmpulung Moldovenesc, acolo unde liberarul Mihăiță Negură a reușit să-şi devanseze principalii contracandidaţi, Ioan Ţaran şi primarul în funcţie Gabriel Constantin Şerban. O altă primărie de oraş care are o nouă conducere este cea din Broşteni, acolo unde primar al fost ales Nicu Chiriac, de la USL.

Conducerile celorlalte primării de localităţi urbane au rămas neschimbate. Marius Ursaciuc (USL) câştigând la Gura Humorului, Aurel Olărean (PDL) – Rădăuţi, Adrian Popoiu (USL) – Rădăuţi, Hofnăr Valeruţ Ţăranu (PDL) – Solca, Gheorghe Tomăsctu (USL) – Cajvana, Maria Cojocariu (PDL) – Dolhasca, Marinel Balan (PDL) – Frasin, Tomiţă Onisii (PDL) – Liteni, Mircea Laurus (USL) – Milişăuţi, Ilie Lungu (PDL) – Salcea şi Gheorghe Schipor (USL) – Vicovu de Sus.

De remarcat că o parte dintre primarii PDL au reuşit să-şi reporteze mandatul cu scoruri mari, respectiv cei din Dărmăneşti, Şcheia, Vatra Moldoviţei, Pojorâta, Mălini sau Vicovu de Jos. Scoruri electorale mari au obţinut şi candidaţii USL din Putna, Crucea, Drăguşeni, Forăşti sau Zvoriştea.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava