Ion Lungu le transmite celor de la Foresta că banii de la Primăria Suceava îi aşteaptă

Primarul Sucevei, Ion Lungu, le-a transmis celor de la Foresta că banii îi aşteaptă. Primăria a pus deoparte 1,5 milioane de lei pentru fotbalul de performanţă, aşa că banii nu pot merge decît la echipa de liga a II-a, Foresta. Clubul nu a făcut rost de cei 300.000 de lei cu care să achite datoriile către Fisc, iar din această cauză nu poate accesa fondurile municipalităţii. Ion Lungu a spus că este dezamăgit fiindcă toată lumea spune că-şi doreşte fotbal, dar nimeni nu a sărit să ajute Foresta. La iniţiativa primarului Lungu s-a iniţiat o colectă publică, numai că s-au strîns foarte puţini bani. Primarul a declarat că iniţiativa sa a fost sabotată, însă nu a specificat cine sînt cei care au făcut acest lucru.