Concert pascal
MOPAN Suceava

Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic, este bolnav de covid dar nu este spitalizat. Anunțul am fost făcut de Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, după ce au apărut informații conform cărora IPS Calinic s-ar afla internat în stare gravă fiind intubat.

”În urma apariției unor informații în spațiul public privind starea de sănătate a Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, facem următoarele precizări:

– La acest moment, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic nu este spitalizat, ci urmează un tratament medical și proceduri specifice după ce a fost diagnosticat și tratat corespunzător în urma contactării virusului Covid-19; precizăm totodată că Înaltpreasfinția Sa nu a fost niciodată intubat sau într-o stare gravă.

– Înaltpreasfinția Sa mulțumește respectuos tuturor celor care l-au susținut cu rugăciunile: monahi si monahii, preoți, credincioși și credincioase, tineri și bătrâni, elevi și studenți, în această perioadă dificilă.

Dumnezeu să ne aibă în sfânta Lui pază!”, spune comunicatul Arhiepiscopiei și Rădăuților.

Ulterior transmiterii acestui comunicat, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a precizat că ÎPS Calinic a stat două săptămâni în carantină, în această perioadă fiind și internat câteva zile.

Reamintim că pe 17 septembrie 2021, părintele protosinghel David Oprea, coordonator al cabinetului Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților a murit în urma complicațiilor suferite din cauza infectării cu Covid-19. Părintele David a murit la vârsta de 47 de ani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava