MOPAN Suceava

Un sucevean cere ajutorul arhiepiscopului Sucevei și Rădăuților, IPS Calinic,  pentru a scăpa  de ”egoismul dus la extrem”. ”Ce este de făcut atunci când inima îți este împietrită, în așa fel încât te interesează numai de tine, ai un egoism dus la extrem? Ce trebuie făcut inițial pentru a doborî aceasta opreliște cumplită pe drumul către Hristos? Cu ce rugăciuni să încep și cum să realizez armonia dintre rugăciunile textuale și cele prin care doresc să-i spun Domnului frământările mele și ce cărți să citesc? Dacă inima e împietrită, nici rugăciunea nu merge, adică o văd ceva formal, fără să îi simt încărcătura. În altă ordine de idei, egoismul acesta dus la extrem mă face incapabil să am relații de prietenie cu cei din jur, devenind, la modul cel mai sincer spus, un om posesiv, care forțează lucrurile. Sunt în „mormântul” nesimțirii, cum spune textul liturgic. Cum se învinge deznădejdea? Citirea acasă, chiar și în perioada liturgică neconsacrată a Canonului Mare poate să fie o metodă? Dacă s-a comis un păcat împotriva Duhului Sfânt, mai există iertare? Pe de altă parte, chiar și cei mai mari eretici care s-au pocăit au fost (re)primiți în Biserică, iar erezia este un astfel de păcat. Există deci nădejde de iertare și restabilire a comuniunii cu Domnul?”, este scrisoarea suceveanului către IPS Calinic.

IPS Calinic: ”Căutați-vă un duhovnic bun, iscusit”

”Ce puteți face? Căutați-vă un duhovnic bun, iscusit, care, după o spovedanie în profunzime, vă va recomanda cum să vă rugați, cât să vă rugați, ce cărți să citiți, cum să convertiți deznădejdea, numită de Sfinții Părinți „balaurul trupului” și „ruina sufletului”, în nădejde și, de ce nu, cum să primiți iertarea prin spovedanie pentru păcatele săvârșite, indiferent de gravitatea lor (a se vedea Isaia 1, 18; I Ioan 1, 9; IV Regi 21, 11; II Paralipomena 33, 13). Iar până la întâlnirea cu duhovnicul, citiți Sfânta Scriptură și Filocaliile și, după cuvântul părintelui Teofil Pârâian, rugați-vă așa cum puteți, pentru a ajunge să vă rugați cum trebuie. Mult succes!”, i-a răspuns înaltul prelat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava