Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto104 poze în acest set

Curtea Mănăstirii Putna s-a dovedit neîncăpătoare pentru numărul mare de credincioşi ortodocşi veniţi astăzi la slujba oficiată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului şi la hramul acestui lăcaş de cult. Potrivit estimărilor, la Putna au fost prezenţi peste 10.000 de credincioşi veniţi din întreg judeţul, dar şi din toate colţuirile ţării.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor împreună cu un sobor de preoţi suceveni, dar şi de Preasfinţitul episcop Ignatie, mitropolitul antiohian al Franţei şi al Europei De Vest şi de Sud, originar din Siria. Printre cei care au participat la slujbă s-au numărat şi premierul României, Victor Ponta, şi soţia sa Daciana.

După slujbă, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen, le-a vorbit credinioşilor veniţi la Putna despre despre însemnătatea Maicii Domnului pentru creştinii ortodocşi. „Maica Domnului se roagă pentru noi, şi noi ne rugăm petnru Maica Domnului. Şi cele mai frumoase rugăciuni sunt cele pe care le adresăm Maicii Domnului. ŞI binecredinciosul Ştefan cel Mare a închinat această mănăstire Maicii Domnului”, le-a spus ÎPS Pimen credincioşilor. El a continuat, spunând că Ştefan cel Mare purta cu el permanent trei icoane, cea a Mântuitorului, a Maicii Domnului şi a Sf. Ioan Botezătorul.

Înaltul prelat a adăugat apoi că România este grădina Maicii Domnului. „Iar noi suntem suntem ceea ce se află într-o grădină frumoasă. Pomi fructiferi. Această grădină o udăm cu rugăciunea, cu postul şi cu faptele cele bune”, a mai spus ÎPS Pimen. Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor a mai afirmat că România a trecut prin numeroase momente grele în istoria sa, tocmai datorită credinţei în Dumnezeu şi în Maica Domnului. Mai mult, el a spus că în ciuda numeroaselor necazuri, poporul român a creat numeroase opere de artă, de literatură, „o istorie atât de frumoasă” şi valori de patrimoniu, cum sunt cele de la Putna, unice în lume. „Aceştia au fost strămoşii noştri. Oameni cu credinţă, iar pildă în primul rând le-a fost Ştefan cel Mare”.

ÎPS Pimen a ţinut să le mulţumească tuturor credincioşilor ortodocşi care au venit în sprijinul sinistraţilor din judeţele din vestul ţării, şi în special celor din Oltenia. Înaltul prelat le-a mulţumit celor prezenţi pentru credinţa lor, încheindu-şi predica spunându-le credincioşilor că Putna este Ierusalimul neamului românesc.

La rândul său, stareţul mănăstirii Putna, Velnic Melchisedec le-a amintit tuturor credincioşilor prezenţi că anul viitor se vor aniversa 550 de ani de la punerea temeliei acestui lăcaş de cult. Velnic Melchisedec a amintit şi de faptul că la Putna au început deja lucrările de modernizare a mănăstirii.

Premierul României Victor Ponta a ajuns la mănsătirea Putna spre finalul slujbei, fiind însoţit de soţia sa Daciana, dar şi de primaru comunei, Gheorghe Coroamă, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor şi prefectul Florin Sinescu. Printre cei care au venit împreună cu premierul la Mănsătirea Putna s-au mai numărat şi ministrul sănătăţii, Nicoale Bănicioiu, senatorii Ovidiu Donţu şi Neculai Bereanu, precum şi primarul din Iaşi, Gheorghe Nechita. După ce au mers intrat în curtea mănăstrii, Victor Ponta şi soţia sau au intrat în biserică pentru a se închina la mormântu lui Ştefan cel Mare.

La ieşirea din biserică, mai mulţi credinicioşi au dorit să se fotografieze împreună cu Victor Ponta, unii dintre aceştia transmiţându-i că îşi doresc să ajungă preşedintele României. La finalul predicilor rostite de înalţii prelaţi, soborul de preoţi a coborât de pe scena amplasată în curtea mănăstirii, iar în drumul lor prin mulţime s-a oprit pentru a-l saluta pe premier şi pe soţia acestuia. Atât stareţul mănăstirii, Velnic Melchisedec, cât şi Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, ÎPS Pimen s-au oprti în dreptul premierului şi l-au binecuvântat pe acesta şi pe soţia sa, după care au plecat împreună către agapa frăţească de după slujbă.

În mijlcoul credincioşilor prezenţi la slujba oficiată de sărbătoarea Adormirea Maicii Domnului s-a aflat şi liderul PDL Suceava şi secretaru general al acestui partid, Gheorghe Flutur. Alături de acesta la slujbă a fost prezent şi fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, actual prim-vicepreşedinte al PDL, deputatul PNL de Suceava, Radu Surugiu, precum şi alţi reprezentanţi PDL şi PNL. Liderii celor două partide veniţi la Putna s-au închinat la mormântu lui Ştefan cel Mare, au asistat la slujbă în curtea mănăstirii, şi au plecat cu puţin timp înainte de sosirea premierului Victor Ponta.

ÎPS Pimen l-a binecuvântat pe Victor Ponta la Putna, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava