MOPAN Suceava

Fostul secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Cristian Irimie, le-a solicitat candidaţilor suceveni la alegerile locale din iunie 2012 să nu implice în campanie, în mod eronat, sistemul sanitar sucevean. De asemenea, Irimie a făcut apel la candidaţi să nu denigreze corpul medical sucevean. Vicepreşedintele PDL Suceava, Cristian Irimie, a făcut aceste declaraţii după ce candidatul UNPR pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Suceava, Cătălina Vartic, a spus că este nevoie de o dezvoltare reală a sistemului sanitar sucevean, care în momentul de faţă este sub cerinţele locuitorilor judeţului. De asemenea, Vartic a spus că pe lângă investiţiile în amenajarea spaţiilor medicale este nevoie să fie „atraşi” aduşi la Suceava mai mulţi medici specialişti, şi în special doctori tineri.
Irimie a subliniat că până la un punct este de acord că la Suceava trebuie să fie aduşi medici tineri, însă acest lucru trebuie să se întâmple într-un spital judeţean în care să existe condiţii să lucreze. „Nimeni nu vine într-un spital în care nu are condiţii să lucreze. Iar la această oră, Spitalul Judeţean Suceava oferă condiţii competitive cu clinicele universitare din ţară. Şi vă afirm cu toată convingerea că sunt multe clinici universitare în România care nu îndeplinesc condiţiile pe care le are spitalul judeţean din Suceava. Şi tot domnia sa a spus, şi neşansa ei e că am auzit-o eu la radio într-o emisiune electorală, că sigur, s-au făcut investiţii în spital, însă calitatea actului prestat de personalul medical suferă. Mie mi se pare că este o afirmaţie care jigneşte întreg corpul medical. Şi eu aş ruga-o să-şi nuanţeze această afirmaţie”, a spus Irimie. El a arătat că în momentul de faţă, pe statul de funcţii al spitalului judeţean sunt 224 de posturi de medici, din care sunt ocupate 181 de posturi. Cristian Irimie a arătat că dacă la unele secţiile medicale considerate deficitare la nivel naţional din punct de vedere al personalului, la spitalul judeţean situaţie stă mult mai bine. „La secţia ATI, din 11 posturi normate, 9 sunt ocupate cu medici în modul de faţă. Cred că suntem unul dintre puţinele spitale judeţene din România în care există linie dublă de gardă la Anestezie Terapie Intensivă. În permanenţă există un medic la sălile de operaţie şi un medic la terapie intensivă. De asemenea, la neonatologie sunt 8 medici, din care 4 sunt încadraţi, unul este nou şi 3 sunt rezidenţi”, a spus Irimie. El a adăugat că în ultimii patru ani, la spitalul judeţean Suceava au venit 13 medici tineri, „tocmai pentru că au găsit aici condiţii propice pentru a-şi desfăşura activitatea”.
Irimie a declarat că investiţii importante în modernizarea şi în dotarea cu aparatură performantă au fost făcute atât la Spitalul Judeţean, cât şi la spitalele din judeţ, respectiv cele din Gura Humorului, Vatra Dornei, Rădăuţi, Câmpulung Moldovenesc şi Siret.
Cristian Irimie a mai spus că tot în această campanie electorală i-a auzit pe unii candidaţi care acuză faptul că atât el, cât alţi membri ai PD-L Suceava au fost de vină pentru pierderea banilor alocaţi în 2011 pentru construcţia spitalului municipal din Fălticeni. Irimie a spus că suma alocată în 2011 a fost retrasă treptat deoarece fondurile provin din veniturile proprii ale Ministerului Sănătăţii, iar în cursul anului trecut nu au fost finalizată licitaţia pentru desemnarea firmei care ar fi urmat să construiască spitalul din Fălticeni. Irimie a arătat că Ministerul Sănătăţii nu a renunţat la finanţarea spitalului din Fălticeni, iar pentru anul 2012 a alocat suma de 100 de miliarde de lei vechi.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava