Concert pascal
MOPAN Suceava

Iulius Mall Suceava aduce mai aproape de clienți un nou brand renumit și mult așteptat. Vineri, 15 noiembrie 2019, se va inaugura prima locație Starbucks din nordul Moldovei. Cea mai cunoscută rețea de cafenele la nivel mondial îi așteaptă pe clienți într-o atmosferă caldă și prietenoasă, cu diverse sortimente de băuturi apreciate în toată lumea.

Cel mai mare lanț de cafenele din lume, Starbucks, va fi prezent la parterul Iulius Mall, cu o locație de 210 mp. „Este cel de-al patrulea centru comercial în care compania IULIUS a extins parteneriatul cu Starbucks, unul dintre primii jucători pe piața de profil din întreaga lume. Suntem încântați de faptul că, în curând, le vom oferi sucevenilor o nouă destinație de petrecere a timpului liber, Starbucks fiind în topul preferințelor consumatorilor de pe întreg mapamondul tocmai pentru că oferă mult mai mult decât produsele specifice unei cafenele, o adevărată experiență socială. Prin inaugurarea Starbucks adăugăm un nou brand renumit în mixul propus de Iulius Mall Suceava, care a atras câteva nume internaționale importante în ultima jumătate de an”, a declarat Oana Diaconescu, Head of Leasing IULIUS. În rețeaua IULIUS, brandul Starbucks mai este prezent cu două locații în ansamblul Palas Iași, și cu câte una în Iulius Town Timișoara și în Iulius Mall Cluj.

„Ne bucurăm să ajungem la Suceava chiar în timp pentru sărbătorile de iarnă. Astfel, sucevenii vor putea degusta băuturile de sezon în atmosfera festivă Starbucks. Prin această nouă cafenea facem un pas înainte în dezvoltarea rețelei noastre în zona Moldovei. Cu această nouă locație, numărul total al cafenelelor Starbucks în România ajunge la 48”, a declarat Karol Żuradzki, Director Regional pentru România, Bulgaria și Serbia.

Începând din 15 noiembrie, sucevenii sunt așteptați să deguste renumitele specialități pe bază de cafea marca Starbucks, în combinații absolut delicioase, dar și cu aromele sezonului. Amenajarea noii cafenele păstrează conceptul care l-a făcut popular în lume, cu un design gândit pentru confortul fiecărui client, care să încurajeze socializarea. De asemenea, noua locație își va întâmpina clienții cu o echipă amabilă, care le va servi cafeaua perfectă din boabe atent selecționate și proaspăt măcinate.

Iubitorii de cafea pot alege dintre cele mai apreciate sortimente de specialități Starbucks – Caramel Macchiato, Caffé Latte, Cappuccino, gama de băuturi reci Frappuccino™, dar şi ceaiuri aromate şi ciocolată caldă, alături de o varietate de prăjituri şi produse de patiserie. Mai mult decât atât, cei care nu au timp să se bucure de experiența din locațiile Starbucks își pot savura cafeaua preferată „take away”. Conceptul „Adu-ți propriul termos” presupune ca orice client Starbucks să vină, oricând, cu tumbler-ul propriu și va primi 1 leu reducere la orice cafea achiziționată. Astfel, clienții contribuie la protejarea mediului, prin limitarea consumului de hârtie, și consumă cafeaua Starbucks din cana sau termosul preferat.

Despre Starbucks

Începând cu anul 1971, Starbucks Coffee Company și-a luat angajamentul de a aproviziona și a prepara cafea arabica de cea mai înaltă calitate, respectând normele de conduită etică şi profesională. În prezent, cu peste 25.000 de cafenele în întreaga lume, Starbucks este principalul prăjitor și distribuitor de cafea de specialitate din lume. Prin angajamentul de neclintit pentru excelență și în conformitate cu principiile companiei noastre, aducem experiența unică Starbucks în viața fiecărui client prin intermediul fiecărei căni de cafea servite. Pentru a împărtăși cu noi experiența, vă rugăm să ne vizitați în locațiile noastre sau online pe news.starbucks.com și Starbucks.com.

Despre AmRest

AmRest Holdings SE este unul dintre cei mai importanți operatori de restaurante din Europa, listați public. Portofoliul Grupului este format din cele patru branduri în franciză (KFC, Pizza Hut, Starbucks, Burger King) și cinci branduri pe care le deține (La Tagliatella, Blue Frog, Kabb, Bacoa, Sushi Shop). În prezent, AmRest operează rețeaua de peste 2.100 restaurante în segmentele Restaurante cu Servire Rapidă și Restaurante Casual Dining din 26 țări: Polonia, Republica Cehă, Slovacia, Ungaria, România, Bulgaria, Serbia, Croația, Slovenia, Austria, Rusia, Spania, Portugalia, Franța, Germania, Armenia, Azerbaidjan, China, Belgia, Iran, Italia, Luxemburg, Arabia Saudită, Elveția, EAU, Marea Britanie. Mai multe informații disponibile pe webpage: www.amrest.eu/en.

Despre Iulius Mall Suceava

Iulius Mall Suceava face parte din rețeaua națională de centre comerciale dezvoltate sub brandul Iulius Mall, alături de cele din Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Din portofoliul companiei IULIUS fac parte și ansamblul mixt Palas Iași, primul de acest tip din România, și cel de-al doilea proiect multifuncțional, Iulius Town Timișoara.

Iulius Mall Suceava are o suprafață de 51.500 mp și oferă un mix complet de retail și entertainment: peste 170 de magazine, branduri internaționale şi naționale, cel mai mare cinematograf multiplex Cinema City din nordul țării, cu 8 săli, food court, hypermarket Auchan, patinoar sezonier, numeroase opțiuni de relaxare și distracție, parcare cu o capacitate de peste 1.300 de locuri, multiple servicii și birouri ale instituțiilor publice. Destinația de shopping și recreere atrage anual aproximativ 10 milioane de vizitatori, inclusiv din județele învecinate și din Ucraina.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava