Ca în fiecare an, Iulius Mall Suceava a pregătit un program special de sărbători, astfel încât clienții să poată finaliza lista de cadouri pentru cei dragi sau să se bucure de relaxare și shopping de sărbători.

În Ajunul Crăciunului, cei care vor să se asigure că tolba Moșului are cadouri pentru toți cei apropiați pot colinda prin magazinele Iulius Mall până la ora 18.00. În prima zi de Crăciun, mall-ul va fi închis, dar pe 26 decembrie, clienţii au liber la distracție și shopping după programul normal: 10.00 – 22.00.

Petrecerea de Revelion necesită pregătiri amănunțite, astfel că, în ultima zi a acestui an, Iulius Mall îi așteaptă pe clienți până la ora 18.00, pentru cumpărăturile de ultim moment. Toate magazinele din Iulius Mall sunt închise în prima zi a noului an, iar de pe 2 ianuarie 2017 se revine la programul normal de funcționare.  

Pentru a veni în întâmpinarea clienților, și hipermarketul Auchan va funcţiona după un program aparte, de sărbători. Până pe 23 decembrie, sucevenii pot face cumpărături în intervalul orar 08.00 – 23.00, iar pe 24 decembrie este deschis în intervalul 07.00 – 18.00. În prima zi de Crăciun, Auchan este închis, iar pe 26 decembrie, clienții sunt așteptați în intervalul orar 10.00 – 22.00. 

Între 28 şi 30 decembrie, hipermarketul este deschis între orele 08.00 și 23.00, iar pe 31 decembrie, cumpărăturile se pot face în intervalul 07.00 – 18.00. Prima zi a anului 2017 este liberă pentru angajaţii Auchan, iar pe 2 ianuarie se lucrează de la 10 dimineaţa până la 10 seara.

Bucovinenii sunt invitați să se bucure de filmele momentului și de sărbători, alături de prieteni și de familie. În ajunul Crăciunului, programul Cinema City din Iulius Mall Suceava este între orele 13.00 și 18.00, iar pe 25 și 26 decembrie, filmele vor rula în intervalul orar 13.00 – 23.00. În ultima zi a anului, cinefilii pot merge la Cinema City între orele 13.00 și 18.00, iar pe 1 și 2 ianuarie 2017, multiplexul va funcționa în intervalul orar 13.00 – 23.00.

Pentru cei care vor să se distreze pe patinoar și de sărbători, Dream Ice va fi deschis pe 24 decembrie, în intervalul orar 12.00 – 17.30. În prima zi de Crăciun este închis, iar în perioada 26 – 30 decembrie va funcționa în intervalul orar 12.00 – 21.30. Pe 31 decembrie, iubitorii de patine se pot mișca pe gheață între orele 12.00 – 17.30, iar în prima zi a noului an, Dream Ice este închis. Pe 2 și 3 ianuarie, patinoarul îi va primi pe cei dornici de mișcare pe gheață în intervalul orar 12.00 – 21.30, iar apoi va reveni la programul normal.

Amatorii de distracţie îşi pot petrece Ajunul Crăciunului la Bowling Strikers Club, care este deschis în intervalul 11.00 – 04.00. În perioada 25 – 30 decembrie, pasionaţii de jocuri sunt aşteptaţi de la ora 11.00 până la ora 02.00. În ultima zi a acestui an, programul începe de la ora 11.00, iar petrecerea de Revelion se va prelungi până pe 1 ianuarie 2017, ora 06.00. Astfel, în prima zi a anului 2017, Bowling Strikers Club este închis.

Şi cei care mai au de pus la punct detalii în amenajarea de sărbători a locuinţei au parte de un program special la Brico Depot. Pe 24 şi 31 decembrie, magazinul este deschis în intervalul orar 08.00 – 15.00. În prima şi a doua zi de Crăciun, precum şi în prima şi a doua zi a anului 2017, Brico Depot este închis.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava