Concert pascal
MOPAN Suceava

Faimosul Jador a părăsit joi, 22 iulie, competiția „Survivor România”, în consiliul de urgență, fiind accidentat pentru a doua oară la picior. Deși s-a străduit să revină, ba chiar a intrat pe traseu accidentat, pentru Jador competiția s-a încheiat, spre surpriza tuturor, care-l vedeau un posibil învingător, notează click.ro.

În urma investigațiilor medicale însă, specialiștii au hotărât ca acesta să se întoarcă în România. Jador se va întoarce chiar mâine în țară și și-a chemat fanii la aeroport să-l întâmpine, chiar și în pandemie.

„Vineri plec din Dominicană, sâmbătă ajung. Să mă aștepte toți jadorașii mei acolo. Mă duc direct la Bacău! Prind Paștele acasă! Nu aș fi vrut să fiu eliminat deloc! Aș fi vrut să fie eu ultimul, să câștig! Dumnezeu decide însă cine câștigă. Visele în ziua de azi sunt, din păcate, materiale. Sunt oameni care-și doresc să câștige, au nevoie de bani poate mai mult ca mine. Eu am ajuns la «Survivor» din întâmplare. Dumnezeu a vrut să mă accidentez. La a doua accidentare, mi-am rupt meniscul în trei locuri. Doctorul mi-a zis să fac o lună de zile recuperare, dacă nu merge, bag operație. Suntem predispuși ca oameni la greșeli, în viața normală nu ai timp să te gândești la greșeli. Am greșit foarte mult la viața mea! Pe mine mă iubește lumea tare, dar nu înțeleg de ce. Mă bucur că am ajuns unde mi-am dorit. Am ce să bag acum la ghiozdan!”, a declarat Jador, la „Teo Show”, potrivit click.ro.

Citește articolul complet pe: https://www.click.ro/vedete/romanesti/jador-se-opereaza-dupa-survivor-am-meniscul-rupt-trei-locuri

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava