MOPAN Suceava

La 22 ianuarie 1666, în regiunea Agra din nordul Indiei, a murit Jahan-șah, cel mai cultivat și mai romantic dintre împărații dinastiei Mogulilor, în timp ce privea din temnița fortăreței sale la fabulosul Taj Mahal, pe care îl construise în amintirea iubitei sale soții.

Jahan-șah s-a născut ca să moștenească puterea, ca fiu al împăratului Jahangir, dar în tinerețe s-a răzvrătit împotriva tatălui său, un lucru pe care mai târziu aveau să-l facă și fiii săi. După ce, în cele din urmă, s-au împăcat, el s-a grăbit să ajungă la Agra pentru a prelua puterea atunci când tatăl lui a murit în 1627.

După un an în care și-a lichidat rivalii, a devenit împărat. În acest moment, Jahan-șah era căsătorit deja de 14 ani cu frumoasa Mumtaz Mahal, al cărei nume se traduce prin „Aleasa Palatului”. Relația dintre cei doi a fost o adevărată poveste de dragoste în care Mumtaz Mahal a jucat un rol crucial de sprijin ca sfetnic de nedespărțit, însoțindu-l în călătoriile sale prin imperiu și chiar în operațiunile militare. Împreună au întemeiat o curte strălucitoare, de o grandoare orientală.

Colecția de bijuterii a lui Jahan-șah era, probabil, cea mai bogată colecție de acest fel pe care lumea o văzuse până atunci. În anii petrecuți împreună, Mumtaz Mahal a dat naștere unui număr de 14 copii, dar a murit la nașterea ultimului dintre ei, în timpul unei campanii militare, atunci când Jahan-șah avea doar 38 de ani, la numai trei ani după ce a pus mâna pe putere.

Împăratul a fost atât de îndurerat, încât părul și barba i-au albit la doar câteva luni după moartea soției. A hotărât să ridice în onoarea sa un monument al iubirii eterne, cel mai frumos mausoleu din istorie. L-a numit după versiunea scurtă a numelui ei, Taj Mahal.

Rechiziționând peste o mie de elefanți pentru transport, Jahan-șah a adus marmură albă și alte materiale de construcție de pe tot cuprinsul Indiei. Mai mult de 20.000 de lucrători au muncit timp de 22 de ani pentru a termina clădirea, care a ajuns la un cost uluitor de 32 de milioane de rupii.

Taj Mahal a fost finalizat în 1652. Legenda spune, probabil într-o variantă apocrifă, că Jahan-șah s-a îndrăgostit atât de tare de splendidul edificiu, încât le-a tăiat degetele mari tuturor celor 20.000 de muncitori, ca să-i împiedice a mai construi vreodată o clădire la fel de frumoasă.

Cinci ani mai târziu, Jahan-șah s-a îmbolnăvit, declanșând o luptă pentru putere între cei patru fii ai săi. Al treilea fiu, Aurangzeb, l-a înfrânt și l-a ucis pe fratele mai mare și, când Jahan-șah și-a revenit în mod neașteptat, și-a încuiat tatăl în propria fortăreață, astfel încât să-și poată vedea iubitul Taj Mahal. (Ca să ducă treaba până la capăt, Aurangzeb i-a executat și pe ceilalți doi frați ai săi, ca și pe nepotul lui.)

În cei opt ani care i-au mai rămas de trăit, Jahan-șah a trăit în opulența temniței din fortăreața sa, privind cu nostalgie la monumentul magnific pe care-l construise pentru Mumtaz Mahal. Când a murit, trupul i-a fost depus în cavoul de sub clădire, alături de adorata lui soție.

Tot la 22 ianuarie:

1561: Se naște scriitorul englez Francis Bacon.

1788: Se naște poetul romantic englez George Gordon, Lordul Byron.

1879: Zulușii masacrează trupele britanice la Isandhlwana.

1901: Moare regina Victoria.

1944: Trupele britanice și americane debarcă la Anzio, pe coasta mediteraneeană a Italiei, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

 

Geo Alupoae, critic de teatru 

Jahan-șah moare întemnițat privind la cea mai frumoasă clădire din lume (1666), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava