Concert pascal
MOPAN Suceava

Siguranța pelerinilor care vor veni în pelerinaj în municipiul Suceava la Mănăstirea „Sf. Ioan cel Nou” va fi asigurată de jandarmi, polițiști și cadre ISU din Suceava și Bacău. Astfel, în perioada în perioada 22 – 24 iunie a.c., Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratele de Jandarmi, de Poliție și pentru Situații de Urgență ale județului Suceava vor asigura măsurile de ordine pe timpul manifestărilor religioase organizate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, de Sărbătoarea Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, ce va avea loc la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.

Pentru buna desfășurare a manifestărilor religioase în aceste zile de sărbătoare, Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău și Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava recomandă:

  • respectați indicațiile forțelor de ordine cu privire la traseele de afluire și defluire;
  • manifestați înțelegere față de măsurile luate și evitați conflictele de orice natură;
  • respectați regulile stabilite de organizatori pe timpul desfășurării procesiunilor;
  • din motive de sănătate publică, păstrați distanța fizică față de celelalte persoane și evitați aglomerările;
  • acordați o atenţie sporită modului de păstrare şi asigurare a bunurilor şi obiectelor personale;
  • însoțitorii persoanelor vârstnice și ai copiilor să păstreze constant contactul vizual cu aceștia pentru că se pot dezorienta ușor și rătăci prin mulțime;
  • dacă sunteți martori sau victime ale unor fapte antisociale, sesizați cea mai apropiată patrulă de jandarmerie sau apelați Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112”.
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava