Concert pascal
MOPAN Suceava

În timpul discursului de acceptare a premiului primit la Gala Billboard Music Awards, Janet Jackson a vorbit despre mişcarea ‘Time’s Up’ şi a îndemnat oamenii să se întoarcă la Dumnezeu, potrivit contactmusic.com.

Cântăreaţa în vârstă de 52 de ani – care a susţinut primul show televizat, după nouă ani, la gala de decernare a premiilor, Billboard, duminică, în Las Vegas – a fost recompensată cu trofeul ‘Icon Award’. Ea a spus, în discursul de acceptare, conform sursei citate: „Sunt profund recunoscătoare pentru această distincţie. Cred că datorită tuturor provocărilor, provocărilor noastre, trăim un moment istoric glorios. Este un moment în care, după mult timp, femeile au exprimat foarte clar faptul că nu mai pot fi controlate, manipulate ori abuzate. Sunt alături de toate acele femei şi de toţi bărbaţii care ne susţin cu inima şi mintea. De asemenea, este un moment în care discursurile noastre publice sunt mai puternice ca oricând. Rugămintea mea este să fim conştienţi de această putere a cuvântului şi să ne întoarcem cu faţa spre sursa tuturor rezovărilor. Acea sursă, acea sursă este Dumnezeu. Tot ceea ce ne lipseşte, Dumnezeu are în abundenţă să ne dea: compasiune, sensibilitate, răbdare şi dragoste infinită. În final, vă mulţumesc tuturor pentru această onoare. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat energie să-mi trăiesc viaţa ca artist şi că mă face să iubesc tot mai mult în fiecare zi.”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava