MOPAN Suceava

Cei care urmăresc cu sufletul la gură răfuiala dintre Johnny Depp și Amber heard au avut parte de o nouă zi plină de detalii tulburătoare din procesul anului în Statele Unite ale Americii.

Procesul de defăimare intentat de Johnny Depp împotriva lui Amber Heard se apropie de final, iar fiecare zi pare să fie un adevărat roller coaster emoțional. După ce actriţa a susţinut în faţa juraţilor că fostul ei soţ a devenit violent în luna lor de miere, pe care au petrecut-o la bordul trenului Orient Express, în 2015, un prieten al celor doi a relatat, în timpul mărturiei, mai multe episoade dramatice din viața cuplui, notează click.ro.

Acesta susține că Johnny Depp ar fi declarat că poate să o lovească cu pumnul în față pe Amber Heard „și nimeni nu poate face nimic”. Incidentul s-ar fi petrecut imediat după nunta din februarie 2015.

În timpul mărturiei sale, prietenul celor două vedete a susținut că, atunci când consumă droguri, Johnny Depp are o latură „crudă și misogină”. Acesta a precizat, de asemenea, că starul francizei ”Pirații din Caraibe” a reușit să rămână treaz pe tot parcursul nunții sale , dar a făcut un comentariu șocant în acea zi.

„Suntem căsătoriți și acum o pot lovi cu pumnul în față și nimeni nu poate face nimic”, susține Tillett Wright că ar fi spus Johnny Depp în ziua nunții, relatează The Mirror, potrivit sursei citate.

Citește articolul complet pe: https://click.ro/vedete/vedete-internationale/johnny-depp-incident-tulburator!-acum-o-pot-lovi-635780.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava