Jon Bon Jovi i-a făcut o surpriză unei fane. A dus-o la altar în ziua nunții ei!

Faimosul cântăreț Jon Bon Jovi, în vârstă de 51 de ani, i-a făcut o surpriză uriașă uneia dintre fanele sale, lui Branka Delic, ducând-o la altar în ziua nunții ei care a avut loc sâmbătăt la Graceland Wedding Chapel, în Las Vegas, informează contactmusic.com.
Norocoasa mireasă a declarat, potrivit sursei citate: ”Am amintiri pe care nu le voi uita niciodată. Un om atât de minunat să-și facă timp și să ducă această australiancă nebună la altar… Jon…mă aplec în fața ta!”
Cu două luni în urmă, Delic a început campania online BonJoviWalkMeDownTheAisle.com (BonJoviDu-măLaAltar), pentru a-l avea pe star la nunta sa, care a avut loc la aceeași capelă unde s-a căsătorit și el cu iubita sa, Dorothea Hurley, în 1989, potrivit aceleași surse.
La scurt timp după eveniment, Jon Bon Jovi a felicitat fericitul cuplu, pe Twitter: ”Branka & Gonzalo! Să aveți o viață fericită și plină de iubire împreună – MEREU!”. Deasemenea, faimosul muzician a postat și o poză cu el și Branka mergând spre altar.
Mireasa a purtat o rochie de mireasă încrustată cu bijuterii, a avut pantofi roșii și un buchet de flori în mână, în timp ce mergea spre altar însoțită de Jon – care era îmbrăcat casual, într-un tricou alb și o pereche de jeans.