Concert pascal
MOPAN Suceava

Foresta Suceava şi-a schiţat programul de pregătire pe care îl va urma în pauza competiţională din această iarnă. Jucătorii grupării sucevene se vor bucura de vacanţă până pe 17 ianuarie, când Florentin Petre a programat reunirea lotului.

“Galben-verzii” vor rămâne în Suceava doar patru zile, perioada în care se vor reacomoda la efort, după care, pe data de 21 ianuarie, vor pleca într-un stagiu de pregătire de zece zile la Poiana Negrii, unde vor fi cantonaţi la pensiunea La Bella Vista. Florentin Petre şi vicepreşedintele Mihai Ungurianu au inspectat personal locul cantonamentului de iarnă în urmă cu o lună de zile.

“Galben-verzii” vor reveni la Suceava la sfârşitul lunii ianuarie, după care vor pune accentul pe meciuri amicale şi pe antrenamentele tehnico-tactice. Prima etapă din 2018 este programată pe 24 februarie, când Foresta va primi vizita celor de la Dacia Unirea Brăila. După prima parte a campionatului Ligii a II-a, Foresta Suceava ocupă locul 17 în clasament, cu 20 de puncte, 13 dintre acestea fiind acumulate în ultimele opt etape din acest an, de când echipa a fost preluată de Florentin Petre. “Galben-verzii” au intrat în vacanţă de iarnă cu visteria goală, în condiţiile în care din bugetul de 1.000.000 de lei promis de Primărie pentru anul 2017, în conturile clubului din Areni au intrat efectiv doar 300.000 de lei.

Clasament
1. Dunărea Călăraşi 21 15 4 2 43-16 49
2. Hermanstadt Sibiu 21 14 6 1 35-10 48
3. Chindia Târgovişte 21 12 6 3 44-12 42
4. CS Afumaţi 21 11 5 5 24-14 38
5. ASU Poli Timişoara 21 11 3 7 29-23 36
6. Academica Clinceni 21 10 5 6 34-29 35
7. FC Argeş 21 9 7 5 28-16 34
8. ASA Tg. Mureş 21 9 4 8 40-41 31
9. CS Mioveni 21 7 6 8 31-30 27
10. Sportul Snagov 21 7 5 9 16-18 26
11. Ripensia Timişoara 21 6 7 8 42-31 25
12. UTA Arad 21 6 7 8 26-26 25
13. Ştiinţa Miroslava 21 6 4 11 28-46 22
14. Luceafărul Oradea 21 5 6 10 31-38 21
15. Metaloglobus Bucureşti 21 5 5 11 17-29 20
16. CS Baloteşti 21 5 5 11 24-42 20
17. Foresta Suceava 21 6 2 13 21-63 20
18. Dacia Brăila 21 4 6 10 45-48 18
19. Pandurii Tg. Jiu 21 3 9 9 27-37 18
20. * Olimpia Satu Mare 21 7 2 12 22-37 15
* echipă penalizată cu 8 puncte

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava