Concert pascal
MOPAN Suceava

Județul Suceava va participa cu stand de promovare la Târgului de Turism al României care se desfășoară în perioada 24-27 februarie la Centrul Expozițional Romexpo din București, a anunțat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur. Standul Bucovinei va promova oferte turistice pentru Sărbătorile Pascale, pentru turismul cultural, rural și de business, eco-turism, turismul balnear, turismul activ și pelerinaje. ”Administrația județeană suceveană este preocupată cu  constituirea cât mai curând a Organizației de Management al Destinației (OMD) Bucovina unde Consiliul Județean Suceava este membru fondator și consider îmbucurător faptul că, urmare a invitațiilor făcute în județ, prezența Consiliului Județean Suceava la acest târg de turism va avea loc în parteneriat cu structuri de cazare, asociații profesionale în turism și primării din județ, respectiv cu cei care pot să fie parteneri în OMD Bucovina. O parte dintre ei vor avea reprezentanți acolo. În cadrul standului vor fi demonstrații practice ale meșterilor populari, încondeieri de ouă, prilej cu care vor fi puse în valoare tradițiile de Paști din Bucovina.

În cadrul evenimentului vom vorbi despre noul proiect, „Nunta în Bucovina”, la care am început să lucrăm încă de anul trecut și pe care îl vom lansa în a doua jumătate a lunii mai în cadrul amplului proiect „Hora Bucovinei”, a declarat Flutur.

Delegația  suceveană va fi condusă de vicepreședintele CJ Suceava, Niculai Barbă, iar la deschiderea Târgului de Turism al României va fi prezent și ministrul Antreprenoriatului și Turismului, suceveanul Daniel Constantin Cadariu.

Județul Suceava își va prezenta oferta turistică pentru Sărbătorile Pascale la Târgul de Turism al României. Flutur: "Vom vorbi și despre noul proiect , „Nunta în Bucovina” ", 1.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava