MOPAN Suceava

12 primari din județul Suceava au fost prezenți la cea de-a VIII-a ediție a Summitului European al Regiunilor și Orașelor, eveniment internațional organizat la finele acestei săptămâni la București  în cadrul Președinției României a Consiliului Uniunii Europene. Printre aceștia s-au numărat primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, al municipiului Rădăuți, Nistor Tătar și al comunei Cornu Luncii, Gheorghe Fron, care a și fost felicitat personal de comisarul european pentru politici regionale, Corina Crețu, pentru rezultatele excepționale în atragarea de fonduri europene.

La eveniment au participat peste 1.000 de lideri locali și regionali din întreaga Uniune Europeană care au dezbătut, viitorul administrației publice europene. Interesul primarilor suceveni și implicarea activă a acestora pentru trasarea și aplicarea politicilor europene de dezvoltare locală este dovedită prin participarea a 12 primari, județul Suceava fiind cel mai bine reprezentat la acest eveniment de anvergură, care este organizat o data la doi ani de către Comitetul European al Regiunilor.

La eveniment au participat prim-ministrul României, Viorica Dăncilă, comisarul european Corina Crețu, negociatorul șef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, președintele Comitetului European al Regiunilor, Karl-Heinz Lambertz, președintele Comitetului Economic și Social European, Luca Jahier, primari ai marilor capitalelor europene, structurile asociative ale administrației publice, peste 600 de invitați străini și peste 300 de primari români si președinți de consilii județene din România. Aceștia au ajuns la concluzia că Uniunea Europeană nu poate prospera fără coeziune socială și teritorială, fără un angajament ferm față de susținerea participării cetățenilor prin intermediul autorităților locale și regionale, reafirmând angajamentul României față de un viitor european care nu lasă pe nimeni în urmă în care cetățeanul este pe primul loc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava