Peste 27.400 de elevi din 605 școli din toată țara urmează cursuri de educație financiară în anul școlar 2020-2021, în cadrul programului de educație financiară derulat de Raiffeisen Bank și Junior Achievement România, ajuns la a zecea ediție. În program vor fi implicați anul acesta și 1000 de profesori.

De-a lungul celor zece ani ai programului de educație financiară derulat de Raiffeisen Bank și Junior Achievement, peste 108.000 de elevi și profesori au beneficiat de resurse și kit-uri educaționale gratuite, iar 15 licee au beneficiat de finanțări pentru îmbunătățirea condițiilor de învățare și acces la educație online.

Ediția din acest an a programului aduce resurse și activități adaptate școlii online sau hibrid pentru alți 27.400 de elevi de școală generală și liceu și 1.000 de profesori. Resursele programului pot fi accesate de profesori și elevi prin intermediul platformei internaționale LMS JA Inspire și pot fi utilizate pentru lecții derulate sincron – bazate pe argumentare, creativitate și cooperare – și asincron – bazate pe exerciții interactive cu feedback imediat, materiale video, simulări și sugestii de documentare suplimentară. Programul cuprinde 6 module, cu conținut diferit în funcție de vârsta elevilor.

„Statisticile arată că doar 1 din 5 români are cunoștințe financiare de bază (conform Global Financial Survey). 2 din 5 români declară că situația lor financiară este mai degrabă precară și 35% dintre români se văd nevoiți să renunțe la unele lucruri pentru a face față cheltuielilor zilnice. 43% dintre familii își pot acoperi nevoile financiare lunare, dar nu mai pot pune nimic deoparte și doar 16% dintre români declară că au o viață financiară care le permite să și economisească. Scopul nostru este să îmbunătățim aceste statistici. Educația financiară este o materie neccesară în curricula școlară cât mai devreme – îi ajută pe elevi să facă alegeri chibzuite și să devină adulți cu un comportament financiar sănătos”, spune Corina Vasile, Director Comunicare și Relații Publice Raiffeisen Bank România.

Activitățile din program au la bază principiul învățării practice (learning by doing) și pun bazele formării abilităților și atitudinilor de gestionare responsabilă a resurselor financiare la nivel personal, familial și comunitar. De asemenea, activitățile sunt dezvoltate în acord cu principiul secvențialității, creând suficiente contexte educaționale pentru exersarea acestora pe durata unui ciclu de învățare.

Deși educația financiară la vârste mici este în atenția profesorilor, a părinților și a furnizorilor de formare, specialiștii subliniază faptul că varietatea de subiecte necesită ca perioada alocată acesteia să fie suficient de mare, astfel încât copiii să poată înțelege totul, să realizeze conexiuni între concepte și să aibă destule ocazii de a aplica în mod practic noțiunile învățate.

Digitalizarea activităților de educație financiară dezvoltate în cadrul parteneriatului a început în 2018 cu modulul ABCdar bancar, adresat elevilor de liceu, și este completată în acest an cu secvențe digital-interactive pentru elevii de clase primare și cu webinare live susținute de voluntarii Raiffeisen Bank.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava