• 12 tineri cu vârste cuprinse între 18 și 29 de ani au participat la prima sesiune de formare în cadrul hub-ului antreprenorial.
  • Până în 2021, 400 de tineri vor beneficia gratuit de sesiuni de dezvoltare personală și de cursuri de antreprenoriat și orientare profesională.
  • NEETs in Entrepreneruship este un proiect transnațional care facilitează inserția profesională a tinerilor din Bulgaria, Italia, România și Spania.

La începutul acestei luni, Junior Achievement (JA) România a lansat hub-ul antreprenorial și a dat startul primei sesiuni din seria cursurilor de formare pentru inserția tinerilor pe piața muncii. 12 tineri din București și Ilfov au participat, timp de o săptămână, la activități de dezvoltare personală care să le crească motivația și abilitățile de self-leardeship.

Activitățile din cadrul acestei sesiuni reprezintă o adaptare a metodei de lucru norvegiene FROG, dezvoltată de organizația Lyk-z & døtre cu scopul de a le crea tinerilor o mai bună cunoaștere a propriilor aspirații, resurse, competențe și valori, și, astfel de a pune bazele formării viitorilor profesioniști și antreprenori.

„Când am început acest curs, aveam păreri împărțite; aveam impresia că sunt conștient de capacitățile și valorile mele și credeam că nu îmi va fi de folos. Cu fiecare exercițiu, am fost din ce în ce mai captivat și plăcut surprins de calitatea programului. Am ajuns să creez o legătură cu trainerii și colegii și să ne cunoaștem. Am conștientizat că am calitățile necesare pentru a reuși în ceea ce îmi propun și am învățat să nu mă descurajez. Recomand programul tuturor tinerilor! Cu siguranță se vor redescoperi și vor învăța din experiențele altora.” – Adrian, 27 de ani, București

În completarea acestui curs, proiectul prevede activități de tip job shadow, traininguri, consultanță și oportunități de finanțare pentru deschiderea unei afaceri, adresate tinerilor de până la 29 de ani, care nu sunt înscriși într-o formă de educație sau pregătire profesională și nici nu muncesc (tineri NEETs). Până în 2021, prin intermediul proiectului, vor fi instruiți 400 de astfel de tineri și 1.000 de liceeni din învățământul vocațional și tehnic din România.

Proiectul NEETs in Entrepreneurship este finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin EEA and Norway Grants Fund for Youth Employment și este implementat de organizațiile Junior Achievement din 6 țări. Până la finalul proiectului, 1.600 de tineri NEET din Bulgaria, Italia, România și Spania vor beneficia de activități de formare pentru dezvoltarea abilităților de angajare și pentru a își deschide propria afacere.

Despre JA România

Junior Achievement (JA) România este o organizație non-profit, având ca misiune dezvoltarea în România a programelor internaționale JA de educație antreprenorială, economică, financiară, orientare profesională, sănătate și viață activă și dezvoltarea abilităților pentru viață. 40 de țări din Europa și 100+ de țări din toată lumea urmează programele JA. În România, acestea sunt urmate de peste 200.000 de elevi din 1.700 de școli publice, prin parteneriatul cu Ministerul Educației Naționale și cu susținerea financiară a comunității de afaceri.

În 2019, Junior Achievement celebrează 100 de ani de existență în lume.

Mai multe informații puteți găsi pe site-ul www.jaromania.org și pe pagina de Facebook www.facebook.com/JuniorAchievementRO.

Despre EEA and Norway Grants

EEA and Norway Grants reprezintă contribuția Islandei, Liechtenstein și a Norvegiei pentru o Europă mai verde, mai competitivă și incluizivă.

Acestea au două obiective majore: reducerea disparităților economice și sociale în Europa și întărirea relațiilor bilaterale dintre tările finanțatoare și cele 15 țări membre ale Uniunii Europene din Europa Centrală, Sudică și Baltică. Cele trei țări finanțatoare lucrează alături de Uniunea Europeană prin Acordul asupra Spațiului Economic European (European Economic Area  – EEA). Finanțatorii au oferit 3,3 miliarde de euro prin scheme de acordate de granturi consecutive în perioada 1994-2014. Pentru perioada 2014-2021 suma oferită de EEA and Norway Grants este de 2,8 miliarde de euro.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava