MOPAN Suceava

Pe parcursul lunii februarie, peste 150 de echipe din România şi din străinătate participă la cea de-a X-a ediţie a turneului juvenil Braşov Indoor Cup. La categoria de vârstă Under 11 au participat 30 de formaţii din ţara noastră, printre echipele înscrise în competiţie aflându-se şi Juniorul Suceava.

Micii fotbalişti pregătiţi de Ovidiu Vranău au lăsat o impresie deosebită, izbutind să avanseze până în finala întrecerii. Sucevenii au reuşit să câştige grupa din care au făcut parte după 2-0 cu Luceafărul Academia Cluj, nimeni alta decât campioana naţională în exerciţiu, 3-0 cu Sportul Oneşti şi 4-2 cu Juniorul Braşov. În sferturi, Juniorul a trecut cu 2-1 de Luceafărul „U” Cluj, pentru ca în semifinale să dispună cu 2-0 de Universitatea Cluj. În ultimul act, gruparea suceveană s-a confruntat tot cu o formaţie clujeană, este vorba de Luceafărul 2010. Meciul, unul foarte echilibrat, a fost decis de un gol marcat în ultimul minut de joc de către echipa ardeleană, care a intrat astfel în posesia trofeului pus în joc de către organizatori. Cei de la Juniorul au fost nevoiţi astfel să se consoleze cu locul al doilea, şi cu titlul de cel mai bun jucător al competiţiei, care a fost obţinut de către Alexandru Anton.

„Sunt foarte mulţumit de parcursul echipei noastre, băieţii mei arătând un progres evident faţă de anul trecut. Este cel mai bun rezultat al acestei grupe de până acum şi trebuie să ţinem cont că acest loc doi a fost obţinut la cel mai puternic concurs de acest gen din România”, a declarat antrenorul Ovidiu Vranău, care s-a folosit la Braşov Indoor Cup de următorul lot de jucători: Iustin Grigoraş, Luca Dascălu Bulină, Vasile Baciu, Darius Curic, Daniel Savu, Alexandru Perhinschi, Fabian Danileţ, Mihai Dănilă, Denis Manoilă şi Alexandru Anton.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava