Concert pascal
MOPAN Suceava

Kaley Cuoco și soțul ei, Karl Cook, s-au mutat, în sfârșit, împreună, după aproape doi ani de când s-au căsătorit, potrivit contactmusic.com. Kaley a anunțat săptămâna trecută că urmează să facă aceste pas.

Actrița de 34 de ani – care s-a căsătorit în iunie 2018 cu Karl – a confirmat vestea prin intermediul unui mesaj postat pe Instagram. Alături de o fotografie cu ea și soțul alintându-se, Kaley a scris: „ACASĂ.”

Vedeta din serialul ‘Big Bang Theory’ spunea săptămâna trecută că este emoționată că se va muta cu soțul ei după terminarea filmărilor la noul ei show, ‘The Flight Attendant’. „Suntem puternici, suntem foarte emoționați și nerăbdători. Nu am petrecut nicio dupa-miază în casa noastră până acum. De fapt, Karl a fost pe acasă și i-am spus: ‘De ce nu stai acolo?’, dar el mă așteaptă pe mine și pe animăluțele noastre. Când termin de filmat pentru noul serial, în aprilie, ne vom muta la casa noastră. Vom sta acolo. Gata, ne mutăm împreună.”, a spus Kaley Cuoco pentru Access Hollywood, conform sursei citate.

Se pare că cei doi s-au mișcat mai repede și nu au mai așteptat până în aprilie pentru a face acest pas.

Într-un interviu anterior, actrița de 34 de ani a mărturisit că îi place să „aibă o viață separată” de cea soțului ei, pentru că acest lucru le permite fiecăruia să facă ceea ce le place. „Am cea mai tare relație cu Karl. Suntem extrem de fericiți și, da, trăim vieți separate care se unesc într-un anumit punct. El mă sprijină în tot. Mă lasă să fiu, iar eu îl las să fie. Am decis aceste aspect la începutul relației noastre. Am mai locuit cu barbați înainte. Nu am vrut să fac asta cu el de la începutul relației, iar el a fost de acord. Așa că, într-un fel, am locuit separat, dar suntem, totuși, mai mereu împreună. Și, chiar dacă acest lucru ne-a ajutat sau nu din punct de vedere mental, pot să spun că nu am fost niciodată într-o relație mai frumoasă și îmi doresc să dureze toată viața. Suntem împreună de aproape patru ani. Nu am locuit împreună până acum. Ne construim o casă. Vom locui sub același acoperiș la un moment dat, dar până acum, această strategie a funcționat pentru noi.”, a spus Kaley, conform aceleași surse.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava