Concert pascal
MOPAN Suceava

Kanye West, în vârstă de 42 de ani, și-a luat inspirația, și chiar și mai mult – bucăți de texte, din Biblie, pentru a scrie versurile pieselor de pe noul său album, al nouălea din carieră, ‘Jesus Is King’, potrivit contactmusic.com.

Conform The Sun, în melodia ‘Water’ de pe noul disc, Kanye – care are patru copii împreună cu soția sa, Kim Kardashian, pe North, în vârstă de șase ani, Saint, în vârstă de trei ani, Chicago în vârstă de un an și jumătate, și Psalm, în vârstă de patru luni – susține că oamenii sunt făcuți din 90% apă.

În ‘LA Monster’, superstarul hip-hop spune că Los Angeles-ul – acolo unde duce o viață de lux cu familia sa – „i-a permis lui Satan să se plimbe pe străzi”. „Este cel mai urât coșmar născut din cele mai frumoase vise; milioane de oameni încearcă să ajungă pe scenă; fiecare își vinde sufletul, fiecare spune că s-a trezit, dar, de fapt, ei merg în somn, morți, cu ochii închiși.”, spune Kanye în piesă.

Mai mult, ‘Jesus is King’ va avea şi o variantă cinematografică pentru Imax, fiind anunţat în cinematografe pentru 25 octombrie, mai scrie sursa citată. Filmul va include muzică de pe noul album al lui West.

„Filmat în vara anului 2019, ‘Jesus is King’ dă viaţă proiectului susţinut de Kanye West, celebrul ‘Sunday Service’ din Roden Crater, cu ajutorul instalaţiei inedite semnate de James Turrell în deşertul Arizona.”, se arată în comunicatul Imax. „E o întreprindere unică pornind de la piesele regândite de West în tradiţia muzicii religioase pentru noul său album, prezentate într-o formulă sonoră imersivă cu o claritate uimitoare de Imax.”, explică producătorii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava