Concert pascal
MOPAN Suceava

Vedeta TV Katie Price a mărturisit că urăşte să meargă la restaurante împreună cu cei cinci copii ai ei, potrivit contactmusic.com.

Starleta în vârstă de 38 de ani – care îl are pe Harvey, în vârstă de 14 ani, din relaţia pe care a avut-o cu Dwight Yorke, pe Junior, 11, şi Princess, din căsătoria cu Peter Andre, şi Jett, în vârstă de trei ani, şi Bunny, în vârstă de doi ani, împreună cu actualul ei soţ, Kieran Hayler – a spus în timpul unei emisiuni TV, potrivit sursei citate: „Este foarte greu să-i fac pe toţi să se aşeze. Urăsc să merg la restaurant cu copiii, dar o fac, pentru că este bine să socializeze. Mă stresează foarte tare, pentru că, dacă ai un copil de doi ani, sau chiar de un an, ei vor să se plimbe prin local, să investigheze tot. Vor să ţină aia, să atingă cealaltă. Iar ceilalţi… vor în parc. Este un coşmar.”

Katie a mai spus că cel mai greu îi este cu Harvey, pentru că suferă de o boală genetică foare rară – sindromul Prader-Willi, care îl face să se simtă mereu flămând. „Trebuie să aibă mereu mâncarea sa şi imediat ce termină de mâncat – şi o face foarte repede, vrea mai multă, dar nu îi mai pot da. Este un adevărat coşmar.”, a adăugat Katie Price.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete
Etichete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava