MOPAN Suceava
Galerie foto34 poze în acest set

Preşedintele Klaus Iohannis a înmânat Drapelul României Cetăţii de Scaun a Sucevei în cadrul unui ceremonial care a avut loc miercuri în curtea interioară a monumentului istoric. Iohannis a sărbătorit Centenarul, Unirea Bucovinei cu Ţara, alături de preşedinţii Consiliului Judeţean Suceava şi Alba Iulia, Gheorghe Flutur respectiv Ion Dumitrel, de primarii municipiilor Suceava şi Alba Iulia, Ion Lungu şi Mircea Hava, de directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, dar şi de un numeros public.

„Las în Cetatea de Scaun, ca simbol şi mesaj de unitate și de prezență a statului român în această străveche Cetate de Scaun acest drapel al României”

„Am dorit să fiu alături de dumneavoastră și am dorit să serbăm împreună, în această frumoasă zi, un eveniment care pentru Bucovina are o semnificație aparte și dați-mi voie să spun că pentru toată România are o semnificație aparte. La aniversarea unui secol de la constituirea Consiliului Naţional Român din Bucovina, organismul care a pregătit şi organizat unirea Bucovinei cu România, las în Cetatea de Scaun, ca simbol şi mesaj de unitate și de prezență a statului român în această străveche Cetate de Scaun acest drapel al României, un drapel național. Instituit în anul revoluţionar 1848, drapelul a fost expresia maturizării constiinţei naţionale, iar deviza sa „Dreptate şi fraţie” probează că naţiunea română își asuma, încă de la începuturile sale, valorile umaniste occidentale”, a spus Iohannis.

Iohannis: „Pentru o zi, Cetatea de Scaun a Sucevei este centrul României”

Şeful statului a declarat că se simte emoţionat că se află în Cetatea de Scaun pentru a sărbători 100 de ani de când Bucovina și-a regăsit țara, arătând că astăzi Cetatea de Scaun a Sucevei „nu este doar o culisă, nu este doar un monument istoric ci pentru o zi, Cetatea de Scaun a Sucevei este centrul României”.

Flutur: „Vreau să vă mulţumesc pentru gestul extrem de emoţionant cu o semnificaţie profundă de a ne înmâna în Cetatea de Scaun Drapelul României”

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur a mulţumit şefului statului pentru gestul său arătând că înmânarea Drapelului României în ajun de Centenar reprezintă un moment cu o semnificaţie profundă. „Vreau să vă mulţumesc pentru gestul extrem de emoţionant cu o semnificaţie profundă de a ne înmâna în Cetatea de Scaun Drapelul României, tricolorul românesc cu o semnificaţie acum în ajun de Centenar excepţională pentru cinstirea memoriei eroilor făuritori a Marii Uniri. Domnule preşedinte Bucovina este a doua provincie după Basarabia care a hotărât unirea pe vecie şi necondiţionată cu România acum 100 de ani”, a declarat Flutur.

Medalii şi plachete de la Flutur şi Lungu pentru Iohannis

Gheorghe Flutur i-a înmânat preşedintelui României placheta „Iancu Flondor” şi medalia aniversară „Centenarul Unirii Bucovinei cu ţara”. La rândul său primarul Ion Lungu i-a oferit şefului statului medalia „630 de atestare documentară a Sucevei”. La plecare din Cetate Klaus Iohannis a apreciat ceremonia ca fiind frumoasă şi emoţionantă şi a lăudat iniţiativele locale care au făcut ca Bucovina să se dezvolte frumos. La ieşirea din Cetatea de Scaun şeful statului a fost aşteptat de un grup de copii care i-au cîntat „Doamne, ocroteşte-i pe români”.

Klaus Iohannis a înmânat Drapelul României Cetăţii de Scaun a Sucevei, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava