Concert pascal
MOPAN Suceava

Ministerul Mediului şi Pădurilor lansează astăzi cea de-a treia etapă a Campaniei de sensibilizare şi conştientizare a Proiectului “Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi” – Seminariile locale. Seminariile se vor organiza in perioadele: 18 octombrie. – 2 noiembrie si 13-25 noiembrie 2012 in cele 86 de localități incluse in proiect. In prima perioadă, patru echipe compuse din experți de mediu și personal din cadrul proiectului pleacă în 4 colțuri ale țării pentru a organiza întâlniri cu fermieri, agricultori, ingineri agronomi, medici veterinari, profesori, preoți, elevi și autorități locale, din 47 de localități – zone vulnerabile la poluarea cu nitrați.

Prima echipă merge la Giurgeni, în Ialomița, și de acolo în Chișcani, Movila Miresii și Vădeni- din județul Brăila. Echipa poposește apoi în comunele Schela și Fundeni- în județul Galați, la Căiuți, Răcăciuni și Gârleni – județul Bacău și se întoarce în capitală prin Măgurele și Jilava – județul Ilfov. Cea de-a doua echipă merge din Timișoara prin Gătaia, Șag, Parța, Peciu Nou și Masloc, apoi la Macea, Pecica și Bocsig- județul Arad. De acolo pleacă în județul Bihor, la Sălacea și în județul Satu Mare, la Păulești și în Maramureș, la Seini.

O altă echipă a Proiectului „Controlul Poluării cu Nutrienți” va ajunge la Scânteia, Grajduri, Mironeasa, Voinești, Miroslava, Mircești, Lețcani, Cristești, Cotnari și Deleni – în județul Iași, la Ștefănești – județul Botoșani și la Cajvana în județul Suceava.

Cea de-a patra echipă pleacă din Suceava spre Todirești, Gura Humorului, Gălănești, Vicovu de Sus și Frasin – județul Suceava, ajunge prin Gherăești, Bodești, Costișa, Zănești și Dumbrava Roșie, în județul Neamț, la Odorheiu Secuiesc – în Harghita și în județul Covasna – la Ozun și Cernat.

În toate aceste localități se vor organiza seminarii locale în scopul reducerii poluării surselor de apă. Rolul acestor întâlniri cu cetățenii este de informare și educare a omului de rând pentru schimbarea obiceiurilor de o viață care au dus la poluarea surselor de apă. Experţii de mediu vor identifica și vor face cunoscute cele mai la îndemână şi simple metode de prevenire a poluării :

– depozitarea gunoiului de grajd din gospodărie pe platforme betonate;

– amplasarea latrinelor la distanță de fântâni

– construcția corectă a fântânilor și protejarea apei

– utilizarea fertilizanților naturali și a gunoiului de grajd numai în perioadele optime pentru culturi și respectarea perioadelor de interdicție impuse de lege;

– practicarea rotației culturilor și a culturilor succesive;

– măsuri de igienizare în cadrul gospodăriilor;

Toate aceste seminarii au fost anunțate în cadrul celei de-a doua etape a Campaniei de Informare și Conștientizare a Proiectului Controlul Poluării cu Nutrienți : Caravana , care a colindat toate cele 86 de locații stabilite pentru întâlniri. În prima etapă a Campaniei au fost organizate 11 workshop-uri în cele 11 Bazine Hidrografice din România. La aceste ateliere de lucru expertii de mediu s-au întâlnit cu autorităţile locale şi specialiştii din instituţiile descentralizate în Bazinele Hidrografice.

Peste 900 de specialişti din Agenţia pentru Protecţia Mediului, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, Autoritatea Sanitar Veterinară, Direcţia de Sănătate Publică, Garda de Mediu şi Direcţia pentru Agricultură şi autorităţi locale din 41 de judeţe şi din Bucureşti au participat până acum la seminariile de instruire. În cadrul Proiectului Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi se derulează investiţii în 69 de localităţi din zone vulnerabile la poluarea cu nutrienţi.

14 platforme comunale de depozitare a gunoiului de grajd au fost date în folosinţă încă de la sfârşitul anului trecut, într-o primă etapă de investiţii. În ultimele 3 luni au fost finalizate alte 18 platforme comunale – a doua etapă de investiţii realizate în cadrul Proiectului Controlul Poluării cu Nutrienţi. Este prevăzut în proiect ca până în august 2013 să fie recepţionate încă 40 de platforme de colectare.

O altă componentă a proiectului este înfiinţarea de staţii de epurare şi construcţia reţelelor de canalizare.

În cadrul Proiectului ”Controlul Integrat al Poluării cu Nutrienţi sunt prevăzute plantări de perdele forestiere de protecţie. Campania de promovare a proiectului urmăreşte conştientizarea oamenilor la riscul poluării cu nitraţi şi responsabilizarea acestora pentru depozitarea deşeurilor animale.

În România peste 1.900 de localităţi sunt vulnerabile la poluarea cu nitraţi.

Cea mai importantă sursă de intoxicare cu nitraţi şi nitriţi o reprezintă apa din fântână. În majoritatea comunelor şi satelor din România, apa din fântână este poluată cu această substanţă provenită din depozitarea haotică a gunoiului de grajd şi a latrinelor neimpermeabilizate din gospodăriile oamenilor. Nitraţii scad rezistenţa generală a organismului, iar consumul de apă poluată cu această substanţă poate duce chiar la decesul sugarilor şi copiilor. În plus, nitraţii din apă pot provoca avorturi spontane sau infertilitate masculină.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava