Concert pascal
MOPAN Suceava

Câteva mii de spectatori, turişti şi suceveni din localităţile din zona de munte a judeţului, au participat în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, la a treia ediţie a festivalului de tradiţii şi obiceiuri „Sărbători de iarnă” organizat în comuna Sadova. Devenit deja o tradiţie pentru această comună, festivalul a adus în faţa publicului colindători de la toate bisericile din Sadova, dar şi grupuri de colindători şi urători, şi interpreţi din localităţile precum Câmpulung Moldovenesc, Pojorâta şi din alte comune din zona de munte a judeţului Suceava. Printre cei care au fost prezenţi la acest festival s-au numărat şi co-preşedintele PNL Suceava, Gheorghe Flutur, dar şi primarii din Câmpulung Moldovenesc, Fundu Moldovei sau Breaza. Festivalul de datini şi obiceiuri „Sărbători de Iarnă” din Sadova a fost organizat pentru prima dată în anul 2012 la iniţiativa actualului primar al acestei comune Mihai Constantinescu. De precizat că la ediţia de anul acesta, pe scenă au urcat şi doi invitaţi speciali, Viorica Macovei şi Raoul, care i-au încântat pe cei prezenţi cu un concert care a inclus şi numeroase colinde de Crăciun.


„An de an acest festival a crescut atât ca număr de participanţi, cât şi ca număr al spectatorilor. Iar anul acesta la festivalul de obiceiuri din Sadova au venit spectatori atât din comună, cât şi din toate localităţile învecinate. Şi vreau să precizez că la noi în comună se păstrează aceste obiceiuri, pentru că dacă nu le-am păstra nu ajungem nicăieri, iar cei care au venit la fetival au putut să vadă caprele, urşi, moşii şi babele, gospodarii şi cetele de urători”, a spus Mihai Constantinescu. Evenimentele organizate în Sadova în a doua zi de Crăciun s-au terminat cu un frumos foc de artificii, iar în cursul serii aprope 1.000 de persoane au fost prezente la „Balul Crăciunului”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava