MOPAN Suceava

Până pe 10 noiembrie 2019, copiii au ocazia, la Iulius Mall Suceava, să se distreze și să învețe despre Univers și planeta Marte, în cadrul expoziției „First Kids on Mars”. Micilor curioși li s-a pregătit un circuit cu „misiuni” spațiale, pe care îl realizează cu ajutorul animatorilor. Întreaga expoziție este alcătuită din elemente de butaforie de cea mai înaltă calitate, iar tehnologiile moderne facilitează descoperirea lumii astronauților de către cei mici.

Iulius Mall Suceava și ASSIST Software îi invită pe prichindei la expoziția „First Kids on Mars”, care le oferă o oportunitate inedită de a-și petrece timpul liber și, totodată, de a descoperi lucruri noi. Organizatorii au pregătit o „călătorie” pe planeta Marte, iar punctul de plecare este la etajul Iulius Mall, în zona food court. Aventura începe cu alegerea echipamentului potrivit, pentru ca mai apoi să învețe despre gravitație în sistemul solar. Următoarea misiune este pregătirea lansării unei rachete de la un panou de comandă, apăsând pe butoanele corecte.

Într-un cilindru rotativ, care simulează o stație spațială, micuții află cum se trăiește în cosmos, urmând să aterizeze pe Marte. Cu ajutorul robotului Curiosity și a realității augmentate, copiii descoperă planeta roșie, primind, totodată, și explicațiile animatorilor despre cum a ajuns robotul să exploreze acest corp ceresc. Mai mult, au și misiunea de a produce oxigen într-unul dintre laboratoarele cu plante din baza marțiană. Aventura se va încheia cu poze amuzante și diplome de exploratori, care le vor aminti micilor cosmonauți de memorabila experiență.

Expoziția interactivă va avea loc până pe 10 noiembrie și se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între 5 și 14 ani. Durata unui tur ghidat este de 50 de minute, iar prețul unui bilet este de 15 lei. În cazul grupurilor de minimum 10 copii, prețul este de 10 lei de persoană. Programările se pot face la Centrul Info Iulius Mall Suceava sau la numărul de telefon 0230.208.700. Partener al evenimentului este ASSIST Software.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava