Cred că orice iubitor al fotbalului din România ar fi vrut să-i revadă laolaltă pe cei care cel puţin la Campionatul Mondial din 1994 au făcut din noapte, zi. Privilegiul le-a aparţinut clujenilor şi celor prezenţi pe Cluj Arena care au avut ocazia să-i urmărească pe viu pe Stelea, Prunea, Contra, Belodedici, Gică Popescu, Mihali, Chivu, Selymessi, Sabău, Lupescu, Gîlcă, Gheorghe Hagi, Ilie Dumitrescu, Panduru, Adrian Ilie, Răducioiu, Ionel Ganea şi Marius Prodan, fiul regretatului Daniel Prodan, la un meci de suflet cu Legendele Barcelonei.
Încă de la încălzire şi la prezentarea echipelor s-a putut observa cu ochiul liber că majoritatea jucătorilor oaspeţi arătau ca după o dietă asociată, în timp ce ai noştri, cu mici excepţii, aveau ceva „surplusuri”.

Cei prezenţi în tribune au avut posibilitatea de a vedea câteva atingeri magice ale lui Hagi şi incursiuni de farmec ale lui Chivu, Adi Ilie sau Gîlcă, însă ele s-au pierdut pur şi simplu în ţesătura de pase a fostelor glorii ai celei mai galonate echipe catalane. Urmărindu-i pe cei mai cărunţi fotbalişti al Barcelonei cu evoluează, nu ne-a mai mirat nimic în ce priveşte experisa „tiki-taka”. Cel mai drăguţ moment al primei reprize, cel puţin pentru mine, a fost apariţia pe teren a vajnicului atacant Ionel Ganea, cel care m-a făcut să nu-mi fie ruşine de abdomenul meu şi de tricoul călcat puţin peste lighean.

La pauza partidei dintre Generaţia de Aur a fotbalului românesc şi Legendele Barcelonei am avut parte de un moment de graţie spaniol şi unul din ciclul eterna şi fascinanta Românie. Amfitrionii evenimentului sportiv au pregătit un inspirat moment muzical în care Ad Libitum a cântat imnul suporterilor mexicani, „Cielito Lindo”. După el a urmat un „intermezzo” românesc în care pe teren au apărut doi îngrijitori ai stadionului Cluj Arena cu o găleată de plastic care nivelau terenul cu piciorul şi culegeau, nu ştiu ce, buruieni sau bumbişori.
Cei aproape 25.000 de mii de spectatori prezenţi la Cluj la meciul dintre Generaţia de Aur şi Legendele Barcelonei au avut parte de satisfacţie în repriza secundă când Hagi a marcat în culorile „blau-grana”. Momentul a fost magic, dar cel mai bun jucător român din istorie trebuie să-i dea cel puţin o ladă de bere portarului Florin Prunea. Toată lumea a fost de acord că meciul ar fi fost mult mai potrivit să se joace pe miniterenul sintetic din spatele porţii acolo unde şi ai noştri aveau şanse mari să dea gol.

Publicul clujean a arătat, aşa cum mă aşteptam, spirit şi eleganţă şi după ce a făcut valuri în tribune, i-a ovaţionat cu putere pe cei mai iubiţi jucători români din toate timpurile şi i-a aplaudat cu generozitate pe Legendele Barcelonei.

De menţionat la final un lucru interesant. Prin puhoiul de oameni care au ieşit din stadion s-a strecurat un tip micuţ cu ochelari cu o cămaşă roz cu dunguliţe. Da, aţi ghicit, era primarul Clujului, Emil Boc, cel care a ajuns acasă lejer cu cămăşuţa curată şi fără a fi interpelat în nicun fel de concitadinii săi.