Concert pascal
MOPAN Suceava

Cine nu a visat vreodată că poate face mișcările lui Bruce Lee și își poate fortifia trupul și spiritul ca luptătorul chinez-american. Acest lucru a fost posibil în partea de nord a Moldovei datorită maestrului Fidèle Gouandjika.

Originar din Republica Centrafricană, maestrul Fidèle Gouandjika a ajuns în România, pentru prima oară, pe 1 decembrie 1977. În primul trimestru din ’78, tânărul sensei a înfiinţat la Iaşi un club de arte marţiale în cadrul căruia a introdus cursuri de karate şi Qwan-Ki-Do. Tot în același an, Fidèle Gouandjika a ajuns și la Suceava unde primii săi elevi care au învățat karate și Qwan-Ki-Do au fost Gheorghe Vasilaș și Mihai Airinei.

Cursuri de arte marțiale erau clandestine în România. În urmă cu 42 de ani, luptele sportive de origine japoneză şi yoga erau interzise prin Hotărârea nr. 1253 din 27 august 1982 a Consiliului Naţional pentru Educaţie Fizică şi Sport. Potrivit acesteia, cercurile de yoga şi karate erau interzise pentru prevenirea unor practici dăunătoare activităţii sportive. Totuşi, la Iaşi, Suceava, Fălticeni și Botoșani, fete şi băieţi, studenţi şi profesori participau la cursurile de karate şi practicau stilul de luptă adus în România de Fidèle Gouandjika – Qwankido. Întâlnirile practicanţilor artelor marţiale erau clandestine, în aer liber.

– Maestre Gouandjika este o onoare pentru mine să vă cunosc. Când ați fost pentru prima dată la Suceava?

– Nu am numărat anii, dar țin bine minte că pentru prima dată la Suceava am venit în 1978 și primii mei elevi care au deprins mișcările de Karate au fost Gheorghe Vasilaș și Mihai Airinei. Pe lângă karate au promovat Vietvodao, un stil de arte marțiale vietnamez pe care apoi l-am transformat în Qwan-Ki-Do. Unul din primii mei elvi de la Iași, Carol Derla a începtul Qwankido-ul la Suceava în sala Liceului „Petru Rareș” în 1984.

– De ce a prins atât de bine stilul acesta, Qwan-Ki-Do, în România și cu ce se deosebește de karate, de exemplu?

– Qwan-Ki-Do are mișcări fluide, naturale și poate fi practicat de oricine. Karate este înclinat mai mult pe partea sportivă și are un stil geometric. Qwan-Ki-Do este o ramură a artelor marțiale care se adresează atât trupului cât și minții și în trdaucere înseamnă arta de a trăi.

– Ce amintire deosebită aveți din România, ce va plăcut aici mai mult?

– Am o mulțime de amintiri plăcute din România. Am învăţat timp de un an limba română şi apoi m-am înscris la Facultatea de Electrotehnică de la Institutul Politehnic „Gheorghe Asachi” din Iaşi (actuala universitate tehnică), pe care am absolvit-o în 1983. Cel mai mult am apreciat la români prietenia pe care mi-au arătat-o. Am fost emoționat de acest lucru și acum am un sentiment incredibil față de România și în plus și soția mea este de aici, de la Bacău. Am patru copii și mă mândresc cu ei și am o parte din sufletul meu aici.

– Am înțeles că ați reprezentat România la un campionat european de arte marțiale?

– Îmi aduc aminte că am fost la Milano, în Italia, la două competiţii internaţionale de arte marţiale, în 1981 şi 1982, și am concurat pentru România. La primul turneu am participat singur, și am cucerit medalia de argint la lupta cu bastonul lung.

La al doilea am fost acompaniat de unul dintre elevii mei de Qwan-Ki-Do, congolezul Dgiengue Jean Isidore, pentru că acest campionat era pe echipe. Cum ar fi trebuit să fim trei, pe lângă elevul meu din Congo, am cooptat în formația României un francez căruia i-am zis Sorin Aruștei. Am fi câștigat medalia de aur, însă în meciul decisiv a trebuit să luptăm contra Franței și colegul nostru de adopție nu putea să se bată contra țării sale, așa că am luat medalia de argint.

Valoarea celor două trofee, primele obţinute de România la campionate internaţionale de arte marţiale, a fost recunoscută abia după 25 de ani și am fost încântat şi bucuros să le ofer României, odată cu organizarea primului campionat mondial de Qwankido la Bucureşti.

– Din câte știu, în artele marțiale perfecționarea este continuă?

– Așa este, am fost de multe ori în Franța și m-am perfecționat cu maestrul Phan Huang, discipol și el al maestrului nostru Pham Xuan Tong. Și acum ne întâlnim în fiecare an la Toulon pentru un festival internațional de arte marțiale și ne împărtășim experiențele acumulate.

– Ce părere aveți despre dezvoltarea Qwan-Ki-Do în România?

Noi am început ascunși și am fost foarte puțini care au avut curaj, dar acum sunt peste 3.000 de practicanți de Qwan-Ki-Do în România. Am avut elevi foarte buni aici și mare parte dintre ei au ajuns să fie președinți sau resposabili ai Federațiilor de Arte Marțiale sau Qwan-Ki-Do în Germania, Spania, Elveția, Franța și Canada, acolo unde este fostul meu elev, suceveanul Carol Derla. Și în România, directorul tehnic Qwan-Ki-Do este un fost elev al meu Ovidiu Covaci, 7 Dang în Qwan-Ki-Do. El este în prezent unul dintre cei mai respectați maeștri de Qwan-Ki-Do din lume și eu cred că el reprezintă viitorul acestei arte marțiale la nivel mondial.

– Știu că ați început și o carieră politică, cum se împacă politica cu artele marțiale?

– După ce mi-am luat bacalaureatul am înțeles că pot să fac mai mult pentru țara mea, Republica Centrafricană. Republica Africa Centrală și-a câștigat independența față de Franța la 13 august 1960. La 31 decembrie 1965, Bokassa, fost locotenent centrafrican din armata franceză, a organizat o lovitură de stat în urma căruia a cumulat funcțiile de președinte, prim-ministru și ministru al apărării.

În 1976, generalul Jean-Bédel Bokassa, admirator al lui Napoleon Bonaparte, s-a autoproclamat „împăratul Bokassa I” și a transformat Republica Centrafricană în „Imperiul Centrafrican”.

Când am absolvit 10 clase am luat un brevet, însă profesorii mei sau conducătorii aveau în acele vremrui doar patru clase. Cum Bokassa s-a proclamat împărat pe viață, urma ca și urmașii lui să dețină același titlu. Am fost arestat și dus în fața unui tribunal militar pentru părerile mele contrare regimului. Când m-au lăsat să vorbesc, le-am spus tuturor și împăratului că poate să-și facă imperiu unde vrea, dar la mine în cartier vreau să fie republică. I-am mai spus că fiul său nu a putut să ia Bacalaureatul și atunci cum ar putea el să mă conducă pe mine sau pe colegii mei? Trei luni de zile au fost deținut, dar faptele mele au ajuns la urechile puterilor mondiale și France Internațional, Vocea Americii, televiziuni și posturi de radio au sărit în apărare mea.

Am fost eliberat și exilat în România. Atunci mi-am dat seama că vreau să schimb ceva în țara mea și să ajung într-o poziție care să-mi permită acest lucru.

După finalizarea studiilor în România, am revenit în ţara mea de origine unde, din 1984 până în 2005, am predat fizică la liceu şi la facultate, în Bangui – capitala Republicii Centrafricane. Apoi, am lucrat pentru societatea naţională de telecomunicaţii, Socatel, de unde am plecat după ce am fost ales membru al Consiliului Audiovizualului.

Între 1999 – 2005, am candidat de două ori la alegerile prezidenţiale din Republica Centrafricană. După 2005 și până în 2013, am condus mai multe ministere: telecomunicaţii, reconciliere naţională, agricultură şi dezvoltare rurală şi am fost, inclusiv, ministru purtător de cuvânt al Guvernului.

În 2013 a fost o nouă lovitură de stat în țara mea și am fost obligat să mă retrag. Și unde am fost primit întotdeauna ca acasă decât în România? Așa că am venit la Bacău, de unde este soția mea. În 2015, am candidat iar la alegerile prezidenţiale din ţara de origine. Acum sunt ministru cu atribuţii de consilier special al preşedintelui republicii. Sunt foarte mândru și de copiii și nepoții mei, unul dintre fii mei fiind numit de Nicolae Meleșcanu, ministrul Afacerilor Externe, trimis special al României în Republica Centrafricană.

– Care este viitorul artelor marțiale și al Qwan-Ki-Do?

Au apărut forme superioare ale practicării artelor marțiale, precum, Tam khi the, și cred că domnul Gheorghe Vasilaș vă poate spune mai multe.

„Artele marțiale nu reprezintă doar lupte, ci și practici speciale de concentrare și de înțelegere a funcționării universului și corpului uman.

Qi Gong în limba chineză, Tam Khi The în vietnameză, Reiki în japoneză, toate reprezintă același lucru – tehnici de control ale energiei vitale.

Corpul uman funcționează cu energie, numită ”energie vitală”, iar această energie trebuie să fie în echilibrul permanent cu universul și pământul. Orice dezechilibru energetic duce la o funcționare mai dificilă a organismului și în cele din urmă la boală.

Îmbătrânirea este, de fapt, o manifestare a consumului energiei vitale. Din fericire există tehnici de control ale energiei, de încărcare și stocare a acesteia în Tan Tien – o zonă din jurul ombilicului, de unde poate fi luată conștient și folosită în beneficiul propriilor organe sau mai mult, această energie poate fi transferată prin tehnici speciale altor persoane care au lipsă de energie și datorită acestui fapt suferă de diferite boli.

Pentru practicanții de arte marțiale aceste tehnici îi ajută la executarea unor procedee dificile care necesită mare concentrare și forță.

Trebuie să vă spun faptul că maestrul Fidèle Gouandjika a primit în acest an o recunoaștere a meritelor sale din partea Federației Române de Arte Marțiale. Acest fapt a fost transmis chiar de către președintele FRAM, Kancho Florentin Marinescu, 8 Dan în Karate-do, 7 Dan în judo și 9 Dan în Kempo. Să nu uităm faptul că Fidèle Gouandjika are 8 Dang în Qwankido, cel mai mare grad acordat unui practicant de qwankido și 7 Dan în Karate-do,” ne-a spus Gheorghe Vasilaș, 4 Dan în jiu jitsu, 4 Dan în judo, 2 Dan în Karate-do și 2 Dan în Aikido.

– Avem și aici, la Suceava, un club premiat de Qwan-Ki-Do?

– Am auzit numai lucruri bune despre acest club, iar domnul Vasilaș mi-a povestit despre rezultatele obținute sub comanda lui Ovidiu Zegrea. Clubul He Pai, Cocorul Alb, a fost înființat de Cătălin Onisie.

În anul 2018, He Pai Suceava a avut 95 de sportivi participanţi la campionatele naţionale, cel mai tânăr sportiv de 6 ani, iar cel mai vârstnic de 48 ani. Sucevenii sunt în creştere faţă de anii anteriori lui 2018 la toate capitolele. Astfel, la numărul de participanţi la campionatele naţionale, în 2016 au avut 70, în 2017 au participat 83 de sportivi, iar anul trecut, 95.

 

La o mică discuție cu o legendă vie, Fidèle Gouandjika, fondatorul Qwan-Ki-Do în România, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava