Concert pascal
MOPAN Suceava

Administrația locală din Rădăuți a marcat împlinirea a 100 de ani de la Unirea Bucovinei cu România printr-un moment special. La 100 de ani de la Unire, în municipiul Rădăuți a avut loc o ceremonie de dezvelire și sfințire a unui ansamblu statuar dedicat cavalerilor Flondor. La eveniment, care a avut loc în parcul central al municipiului, au participat primarul din Rădăuți, Nistor Tatar, consilierii locali, precum și numeroase persoane care au ținut să fie prezenta la manifestările prilejuite de Centenarul Unirii Bucovinei cu țara.

Ansamblul statuar este format din statuile unionistului Iancu Flondor, președintele de la 1918 al Congresului General al Bucovinei, Constantin Flondor, mareșal al Curții Regale și Tudor Flondor, deputat în Dieta Bucovinei și în Parlamentatul de la Viena. Ceremonia a început cu o slujbă religioasă de sfințire, după care cei prezenți au depus coroane și jerbe de flori.
Manifestările dedicate Centenarului Unirii Bucovinei cu țara au continuat cu un spectacol organizat în paiața centrală a municipiului, susținut de Ansamblul „Florile Bucovinei”, interpreții Grigore Gherman şi Ghiorghiţă Rotaru, dar și de elevi din unitățile școlare rădăuțene.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava