Concert pascal
MOPAN Suceava

În această dimineață, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului se înregistrează un număr de 5692 de persoane declarate vindecate de coronavirus. Prefectura Suceava a transmis că în județ, în ultimele 24 de ore au fost internate 12 persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 19 persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 615 pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 184 pacienți sunt diagnosticați cu Covid- 19, 106 pacienți sunt în zona tampon și 325 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid). Din cei 184 pacienți diagnosticați Covid- 19, 55 prezintă forme medii ale bolii; 72 prezintă forme ușoare, 37 au forme severe și 20 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI, iar dintre aceștia cinci pacienți sunt ventilați mecanic.

„Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 311 de paturi libere din care 38 pentru pacienți Covid-19, 183 în sectorul Non-Covid și 90 pentru zona tampon. La unitatea ATI nu sunt paturi disponibile pentru pacienți Covid, dar conform precizărilor directorului medical SJU Suceava, dr. Grămadă, locurile la ATI pentru Covid vor fi adaptate în dinamică. De asemenea la unitatea ATI sunt 14 ventilatoare libere din care 2 pentru pacienți Covid-19”, se arată într-un comunicat al Prefecturii Suceava. În Spitalul Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 48 pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și 4 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Numărul total de persoane testate până în prezent în județ este de 57208, în ultimele 24 de ore fiind testate 440 persoane.

Astăzi, în județul Suceava se află în carantină 493 de persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea în izolare la domiciliu se află 255 de persoane. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid -19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 26 nu au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 31 au câte un caz în evoluție, 29 au sub cinci cazuri în evoluție, 15 au sub zece cazuri în evoluție iar 13 au peste zece cazuri în evoluție.

Tot astăzi, în județul Suceava sunt 586 de cazuri de infecție Covid -19 în evoluție.

Prefectura a mai transmis că în  cursul zilei de 5 octombrie 2020 polițiștii au desfășurat activități în  context Covid 19, fiind verificate  cu privire  la respectarea măsurilor  și interdicțiilor impuse  602 persoane. De asemenea, au fost verificate 56 societăți comerciale și au fost aplicate 10 sancțiuni contravenționale în valoare de 1000 lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție  individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.

La nivelul județului Suceava, incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 0.77 la mia de locuitori.

În final, prefectul județului Suceava, Alexandru Moldovan, a ținut să mulțumească tuturor celor care „au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava