Concert pascal
MOPAN Suceava

Laboratorul Zonal de Restaurare-Conservare al Muzeului Bucovinei, unul dintre cele mai moderne laboratoare din țară, a fost redeschis astăzi, de Ziua Bucovinei. Laboratorul va funcționa în vechiul sediu, situat pe str. Dragoș Vodă din Suceava. Lucrările pentru reabilitarea și modernizarea clădirii în care funcționează acest laborator au durat peste 10 ani. La momentul festiv de astăzi au participat președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu, precum și specialiști în restaurare și conservare, atât din țară, cât și din străinătate.


Trebuie spus că laboratorul are în structura sa o componentă de investigații fizice, chimice și biologice, dar și ateliere de specialitate pentru restaurarea lemnului, ceramicii, metalului, textilelor și picturilor. Tot în cadrul laboratorului, începând din 2008 funcționează un Departament de Monitorizare a Monumentelor UNESCO, singurul din țară în acest domeniu.


La inaugurarea Laboratorul Zonal de Restaurare Conservare, directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu a declarat că intenția instituției pe care o conduce este de a dezvolta și activitatea de restaurare de cărți, proiect pe care șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a anunțat că îl va susține.
Proiectul de reabilitare a acestui laborator a fost finanțat de Ministerul Culturii și Identității Naționale prin Institutul Național al Patrimoniului.

Laboratorul Zonal de Restaurare Conservare al Muzeului Bucovinei a fost redeschis astăzi, 4.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 4.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava