Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților prin IPS Calinic aduce lămuriri în legătură cu atitudinea corectă privitor la rânduielile locale, în afara celor bisericești, de la înmormântarea unui creștin ortodox. Asta după ce un mirean a adresat o întrebare pe pagina de internet a Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în care susține că pentru înmormântarea unei persoane se ajunge la împrumuturi bănești și îndatorarea multora, pentru că nu pot plati toate acestea.

”Sunt bulversat de toate pregătirile, cumpărăturile și neliniștea generalizată dintr-o familie căreia i-a murit cineva, de un tragism exagerat, neînțelegându-le în contextul credinței noastre, că doar suntem creștini și Învierea e temelia credinței noastre. S-au împământenit tradiții și superstiții pentru care nu văd simbolismul și însemnătatea creștină. Din fericire, în G. nu au fost niciodată bocitoare „profesioniste”, dar se adoptă constant practici precum spargerea unei căni, datul pachetelor cu pomană peste sicriul adormitului, când se pot împărți direct, punerea în sicriu a pieptenelui, batistei și a altor obiecte „pentru că îi trebuie pe lumea cealaltă”, ajungând la împrumuturi bănești și îndatorarea multora, pentru că nu pot plati toate acestea (în jur de 7000 de lei). Mi-a plăcut mereu rânduiala monahală pentru simplitatea ritualului și starea de rugăciune constantă pentru cel adormit, pentru simbolismul creștin al simplei pâini, a colivei, lumânării și a paharului cu vin; poate lumea s-ar mai liniști și ar gândi la înviere mai mult decât la comerț”, a scris mireanul. IPS Calinic susține că aceste practici trebuie acceptate pastoral, cu îngăduinţă şi discernământ, dacă nu aduc atingere credinţei şi învăţăturii Bisericii, frizând practici mai puţin creştineşti, pentru mulţumirea şi liniştea credincioşilor acelei parohii, mai ales având în vedere contextul sensibil. Iată răspunsul integral al înaltului prelat:

”Atitudinea corectă privitor la rânduielile locale, în afara celor bisericești, de la înmormântarea unui creștin ortodox, cum ar fi spargerea unei căni, datul pachetelor cu pomană peste sicriul adormitului, când se pot împărți direct, punerea în sicriu a pieptenelui, batistei și a altor obiecte „pentru că îi trebuie pe lumea cealaltă”, ajungând la împrumuturi bănești și îndatorarea multora pentru că nu pot plăti toate acestea, pe care le estimaţi la a fi „în jur de 7000 lei” trebuie să fie una pastorală, de îngăduinţă. Dacă preotul ar încerca să interzică dintr-o dată astfel de practici, să fiţi încredinţat că acel preot ar fi exclus din parohie pe motiv că „strică obiceiurile şi tradiţiile”. Aşa că aceste practici trebuie acceptate pastoral, cu îngăduinţă şi discernământ, dacă nu aduc atingere credinţei şi învăţăturii Bisericii, frizând practici mai puţin creştineşti, pentru mulţumirea şi liniştea credincioşilor acelei parohii, mai ales având în vedere contextul sensibil. De altfel, obiceiurile acestea sunt bine venite pentru că mai detensionează atmosfera destul de încărcată emoţional a momentului. Despre tradiţiile şi ritualurile ce însoţesc slujba înmormântării s-a scris destul de mult şi puteţi citi în acest sens studiul pr. P. Dorobanţu, „Obiceiuri vechi şi noi «intruse» la înmormântare” sau cartea cartea pr. Mihail Adeodatus Ungureanu, „Ritualul ortodox al înmormântării pe înţelesul tuturor” sau cartea pr. Eugen Drăgoi, „Înmormântarea şi pomenirile pentru morţi”. Cât ajută cele enumerate de dumneavostra celui plecat? Rămâne să vedem, când vom fi, Dincolo!”