Concert pascal
MOPAN Suceava

Astăzi, 6 august, în Sala de ședințe a Primăriei Piatra Neamț, a avut loc lansarea Campaniei OAMENII TIMPULUI. La eveniment au participat prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL, conf. univ. dr. George Bondor, Redactorul-șef al Revistei TIMPUL, dl. Dragoș Victor Chitic, Viceprimarul cu atribuții de primar al Municipiului Piatra Neamț, și dl. Constantin Teodorescu, Viceprimar al Municipiului Piatra Neamț.

Campania OAMENII TIMPULUI se bucură de susținerea autorităților locale și județene din Neamț. „Ne bucură faptul că această Campanie s-a extins inclusiv în Județul Neamț. Consider că a venit timpul să promovăm lucrurile bune, să scoatem în față oamenii valoroși și să îi motivăm să performeze”, a afirmat dl. Dragoș Victor Chitic. În cadrul aceleiași conferinte, directorul Revistei TIMPUL a anunțat planul de dezvoltare a proiectului pentru edițiile următoare. „Această provocatoare extindere regională a campaniei, în județele din Nord-Estul României, la care se adaugă orașele Chișinău și Cernăuți, ne dă încrederea de a înainta proiectul către Președinția României, lucru pe care îl vom face în toamna acestui an, astfel încât, în 2018, Anul Centenarului, să realizăm ceea ce numim Marea Unire Culturală. Mă bucur foarte mult că membrii comunității nemțene ne vor fi alături și, în acest sens, îndreptăm mulțumirile noastre către Consiliul Local și Primăria Municipiului Piatra-Neamț, precum și către Consiliul Județean Neamț, pentru susținerea campaniei și a personalităților de excepție din această comunitate”, a specificat Daniel Șandru.

Totodată, redactorul-șef al Revistei TIMPUL a accentuat importanța Campaniei la nivel regional. „OAMENII TIMPULUI este o campanie menită să premieze excelența, proiectele performante, cu adevărat de succes. Dorim ca acele proiecte care au în prezent impact să rămână în amintirea tututor. Știm ce se întâmplă la nivel local și poate un pic din ce se întâmplă la București, dar în general cunoaștem vag ceea ce se întâmplă în județele din jurul nostru. Prin această Campanie ne propunem să conectăm piețele de idei și de proiecte civice și culturale din regiunea Nord-Est a țării”, a declarat George Bondor.

Galerie foto: 6 august 2015 – Piatra Neamț

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava