SC Diasil Service SRL Suceava - Impreuna pentru un oras curat

Consilierul de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă, László Borbély, a dezbătut revizuirea Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă, la Călărași, alături de reprezentanții instituțiilor publice locale și a societății civile din regiunea de dezvoltare Sud-Muntenia.

Este a 5 – a întâlnire regională pe această temă, obiectivul întâlnirilor fiind consultarea și dialogul cu toate părțile interesate de procesul revizuirii Strategiei de Dezvoltare Durabilă a României. Se discută despre educație durabilă, sănătate durabilă, prevenție, infrastructură, obiective și probleme comune atât la nivel regional cât și național.

Ce reprezintă dezvoltarea durabilă, ce presupune agenda 2030, cum poate Departamentul să colaboreze cu instituțiile publice deconcentrate, cum pot transmite aceștia mesajele dezvoltării durabile în teritoriu pentru cetățeni?

Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul Secretariatului General al Guvernului a organizat în data de 13 februarie 2018 Seminarul Regional ,,Împreună pentru dezvoltarea durabilă”. Evenimentul a avut loc în Regiunea Sud – Muntenia, în orașul Călărași, la Consiliul județean Călărași, și a fost prezidat de Consilierul de Stat László Borbély, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă. Această dezbatere face parte dintr-o serie de întâlniri regionale pe care Departamentul și-a propus să le organizeze în fiecare dintre cele 8 regiuni de dezvoltare ale României.

,,Doresc să să inițiez dialog regional cu toți actorii importanți din acest domeniu, în încercarea de a prioritiza problemele și de a le soluționa. Purtăm discuții generale și încercăm să înglobăm cât mai multe informații legate de acest concept al dezvoltării durabile. Mesajul principal pe care eu îmi doresc să-l diseminez cu precădere, în fiecare regiune, și de la care îmi doresc să primesc feedback-uri și să culeg cât mai multe informații relevante pentru un viitor plan de acțiune, după revizuirea strategiei, este acela legat de sănătate și educație. Desigur, vorbim de Agenda 2030, un document adoptat de ONU și 17 obiective ale dezvoltării durabile, 169 de ținte. Toate din acestea ar putea însemna o prioritate, dar esențiale sunt educația și sănătatea. Dacă există o educație care să pregătească generațiile viitoare și care să activeze ca experți pe diferite paliere, abia atunci putem vorbi de dezvoltare durabilă. La fel este și cu sănătatea, ce putem face dacă aceasta nu există, cum putem noi să evoluăm, ca societate, dacă speranța de viață este din ce în ce mai scăzută, dacă nu suntem familiarizați cu termenul de prevenție…etc. Suntem oameni responsabili, trebuie să începem să construim sustenabilitatea pe un fundament real și prioritar. Vorbim despre cifre, situația actuală care nu este îmbucurătoare, dar acesta este obiectivul dezvoltării durabile, să o îmbunătățim ’’ – a declarat László Borbély Consilier de Stat și Coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă.

La evenimentul din 13 februarie au fost prezente peste 100 de persoane: prefecți, președinți de consilii județene, primari, conducători ai instituțiilor deconcentrate din regiunea Sud-Muntenia, reprezentanți ai societății civile și mediul academic care au participat activ și și-au expus punctele de vedere cu privire la revizuirea Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă și modalitățile de implicare și  implementare a acesteia.

Reprezentanții instituțiilor publice deconcentrate s-au arătat interesați de inițiativa Departamentului, și sunt de părere că este nevoie de o strategie de lungă durată la nivel de structuri instituționale și mai ales, de o atentă monitorizare a strategiei pentru ca aceasta să aibă rezultate cuantificabile. De asemenea s-au dezbătut subiecte legate de dezvoltarea durabilă în regiunea Sud – Muntenia în contextul dezvoltării regionale, rolul autorităților locale în dezvoltare durabilă și conceptul smart city, muncă decentă şi creştere economică prin antreprenoriat social, afaceri locale pentru obiective globale, dezvoltarea durabilă în România – rolul educației, descreșterea – noua paradigmă a sustenabilității, dar și abordările teritoriale ale dezvoltării durabile, răspunsul uman la situația de risc.

Evenimentul a fost organizat cu susținerea Agenției de Dezvoltare Regională Sud – Muntenia.

Despre Agenda 2030:  a fost adoptată în anul 2015, în cadrul lucrărilor summit-ului ONU de la New York. Prin acest document, ONU a oferit o agendă universală cu obiective clare și cuantificabile. Agenda 2030 include un set de 17 Obiective de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi un plan de acţiune pe următorii 15 ani, pentru eradicarea sărăciei extreme, combaterea inegalităţilor, a injustiţiei şi protejării planetei până în anul 2030. Amploarea Agendei 2030 și natura aspectelor pe care le vizează presupune un grad ridicat de coerență și coordonare a politicilor sectoriale. Astfel, Guvernul României, prin Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă și-a asumat implementarea acesteia la cel mai înalt nivel și afirmă că în timpul președenției României la Consiliul UE, în prima jumătate a anului 2019 vor fi  întâlniri și discuții în România cu toți actorii la nivel european care au un cuvânt de spus în acest domeniu, deoarece va fi un an crucial din punct de vedere al raportului Uniunii Europene către ONU.

Mai multe informații legate despre Departament, evenimente, prezentări etc, puteți afla pe site-ul http://dezvoltaredurabila.gov.ro/

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
Karls Jobs 2018
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava