Lea Michele: ”Tatuatul este o tradiţie de familie”
Joacă rolul unei mironosiţe în serialul de televiziune ”Glee”, dar Lea Michele este în viața reală mult mai ţâfnoasă.
Invitată la emisiunea lui David Letterman, la începutul acestei săptămâni, actrița a mărturisit că are 14 tatuaje, dar că ”sunt atât de mici că nici nu le vezi”.
Părinții acesteaia nu au fost surprinși când au aflat că fiica lor s-a acoperit din cap până-n picioare de tatuaje.
”Pentru mine este, chiar dacă pare ciudat, o tradiție de familie. Provin dintr-o familie mare de italieni; tatuajele sunt foarte populare. Așa că, să zicem că e Paştele și purtăm o discuţie şi vom fi toți ceva de genul: ”Haideţi să ne tatuăm cu toţii!” Apoi, când devenim foarte sentimenatli şi ne trezim a doua zi cu încă un fluturaş pe picior reacționăm: ”Părea mult mai important pe moment…””, a spus Lea Michele, care a crescut în The Bronx, potrivit usmagazine.com.