Concert pascal
MOPAN Suceava

Lemet, unul dintre liderii sectorului producției de mobilă din România, a avut în primele şase luni ale lui 2021 o cifră de afaceri consolidată, care include și rețeaua de magazine, de peste 140 de milioane de lei, în creștere cu 46% față de primul semestru al anului trecut.

În 2020, compania înregistrase o cifră de afaceri de 260 milioane lei, aproape de nivelul din 2019. Din cauza pandemiei, atât Lems, rețeaua proprie de magazine, cât și activitatea de producție nu au mai atins performanța din ultimul deceniu în ceea ce privește rata anuală de creștere, care de obicei era de două cifre procentuale. Cu toate acestea, nivelul atins este unul mulțumitor, cu atât mai mult cu cât contextul pandemic a lovit puternic mai multe industrii, printre care și cea de mobilă.

„Am răspuns proactiv provocărilor pandemiei, am respectat toate regulile și am reușit astfel să continuăm producția. Nu este deloc ușor să activezi în industrie într-un asemenea context, în care trebuie să acorzi o atenție deosebită păstrării sănătății angajaților. În același timp trebuie să accepți că, din cauza măștii de protecție și a altor reguli, productivitatea scade. Și e normal să fie așa! În plus, măsurile anti-covid generează costuri destul de mari, care la început nici nu erau bugetate. Toate acestea se văd în rezultatele financiare ale oricărei companii, așa că, în ansamblu, noi suntem mulțumiți de evoluția de anul trecut. Am știut să ne concentrăm pe produsele căutate pe piață, iar această strategie cred că ne-a păstrat la nivelul foarte bun atins în urmă cu doi ani”, a declarat Alexandru Rizea, director general Lemet.

Anul acesta se anunță unul extrem de bun, vânzările înregistrând un trend ascendent imediat după sfârșitul restricțiilor de circulație din primăvară. Acest lucru se explică atât prin creșterea necesității  de amenajare și reamenajare a locuințelor, dar și prin faptul că mulți clienți aveau luată decizia de cumpărare de mai mult timp, dar au amânat achiziția până în momentul în care valul pandemic s-a temperat.

„Obiceiurile de consum ale românilor în ceea ce privește mobilierul nu s-au schimbat ca structură, pur și simplu a crescut necesitatea de mobilier per ansamblu. Schimbarea importantă pe care am identificat-o este legată de accelerarea trendului crescător de comenzi în mediul online, deși în mare măsură românii sunt conservatori și doresc să’simtă’ mobilierul înainte de a-l comanda”, explică Alexandru Rizea.

Deși criza sanitară nu dă semne că se termină prea curând, investițiile Lemet în produse, în capacitățile de producție și în rețeua de magazine Lems continuă conform planului. A fost demarat deja un important proiect de investiții în energie verde, iar în luna decembrie a acestui an va fi dată în folosință o nouă hală de producție. Pentru a acoperi cât mai bine întreg teritoriul țării, mobilierul Lemet va ajunge în mai multe localități, atât prin deschiderea de magazine proprii, cât și prin noi parteneriate cu magazine de profil.

Anul acesta, Lemet împlinește 30 de ani de la înființare. Momentul va fi marcat printr-o serie de evenimente la care vor putea participa toți cei care au contribuit la succesul companiei, fie ei angajați, colaboratori sau clienți. Mai mult, Lemet va sărbători și prin lansarea unor campanii promoționale de excepție, pentru ca tot mai mulți oameni să poată să-și achiziționeze mobilier de calitate superioară, produs de români, în România.

Fabrica Lemet la ”borna” 30 de ani

Lemet a fos tînființată în 1991, iar anul acesta împlinește 30 de ani. Începând cu 2005, compania localizată în Brebu, Câmpina, dezvoltălanțul de magazine Lems ca brand al fabricii de mobilă.

Lemet deține 10 linii de producție cu tehnologii de ultimăoră, complet automatizate pentru prelucrarea panourilor compozite din lemn, a lemnului masiv și finisarea acestora. RețeuaLemsesteformată din 70 de magazine cu o suprafațătotală de retail de peste 70.000 mp. RetailerulLemsestecemaiextinsărețea de magazine de mobilă din România.

Pe platformaLemet de la Brebu și în rețeaua  Lems, activeaz ăpeste 1600 de angajați, iarhalele de producție și depozitare ale fabricii Lemet acoperă o suprafață totală de 41.000 mp. De pe porțile fabricii Lemet ies, anual, aprox. 150.000 kituri de mobilier.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava