Concert pascal
MOPAN Suceava

Miercuri la ora 13.37, Secția 14 de Poliție Rurală Vama a fost sesizată prin SNUAU 112 că pe raza comunei Frumosu a fost identificat un ansamblu de vehicule, iar remorca acestuia era încărcată cu material lemnos fără a avea un aviz valabil. Au fost direcționați polițiștii din cadrul Compartimentului Rutier care au identificat ansamblul de vehicule format din capul trăgător și semiremorca, aceasta din urmă fiind încărcată cu material lemnos pentru care nu există aviz valabil.

Împreună cu tehnicianul criminalist din cadrul Poliției Câmpulung Moldovenesc, s-a procedat la sigilarea ansamblului auto, ulterior asigurându-se paza prin lucrători de poliție și jandarmi până la data de 16.03.2023 când s-au deplasat pentru verificări reprezentanții Gărzii Forestiere și ai Ocolului Silvic Vama.

De asemenea, la fața locului au fost prezenți și activiști de mediu care au sesizat transportul ilegal. La data de 16 martie polițiștii din cadrul IPJ Suceava, Biroul Protecția Fondului Forestier și

Piscicol și Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc/Secția nr. 14 Poliție Rurală Vama, împreună cu reprezentanți din cadrul Gărzii Forestiere Suceava, s-au deplasat la locul identificării ansamblului auto menționat mai sus, ocazie cu care i-au solicitat administratorului să însoțească organele de control, respectiv să transporte ansamblul auto încărcat cu material lemnos la Ocolul Silvic Vama – Depozitul Dragoșa, în vederea inventarierii materialului lemnos încărcat în semiremorcă.

În incinta depozitului Dragoșa, s-a procedat la descărcarea materialului lemnos, ocazie cu care reprezentanții Gărzii Forestiere Suceava au procedat la inventarierea materialului lemnos, acesta fiind măsurat piesă cu piesă cu clupa forestieră si ruleta omologate. În urma efectuării măsurătorilor a rezultat un volum total de 10,13 mc lemn rotund rășinoase.

În cauză, s-a dispus indisponibilizarea ansamblului auto, precum și a cantității de 10,13 mc lemn rotund rășinoase care a fost predat în custodia reprezentanților Ocolului Silvic Vama.

Ansamblul auto format din cap tractor și remorcă, a fost condus de către lucrătorii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc la depozitul special amenajat al IPJ Suceava din loc. Stroiești unde au procedat la sigilarea și predarea acestuia.

Cercetările in cauză, sunt continuate de către lucrătorii din cadrul IPJ Suceava – Biroul Protecția Fondului Forestier și Piscicol în cadrul dosarului penal, aflat sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc, privind infracțiunile de ,,tăiere ilegala de arbori,, și ,,furt de arbori,, fapte prev. si ped. de art. 107 si art. 109 din Lg. 46/2008 Cod Silvic și

,,transport cu orice mijloace de transport de al materialelor lemnoase in volum de peste 10 mc fără documente specifice,, faptă prev. si ped. de art. 68, alin. (2^1) din Legea 46/2008.

Lemn confiscat, camion reținut și dosar penal în cazul unui transport ilegal de 10,13 mc material lemnos în urma cooperării între polițiști și activiștii de mediu, 8.5 out of 10 based on 6 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 8.5/10 (6 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava