MOPAN Suceava

Liberalii susţin că pe listele electorale din municipiul Suceava se mai găsesc încă persoane decedate. Afirmaţia a fost făcute de liderul PNL Suceava, Marius Zmău, care a spus că din informaţiile pe care le are de la reprezentanţii PNL care au fost în secţiile de votare la alegerile locale şi la referendum, au existat persoane care s-au prezentat la vot şi care au sesizat că pe listele electorale au văzut că mai sunt rude decedate.

La rândul său, viceprimarul PNL al Sucevei, Ovidiu Doroftei, Ovidiu Doroftei, susţine că şase membri ai unei familii continuă să apară pe listele electorale permanente de la Suceava, chiar dacă îşi au reşedinţa în Spania, acolo unde sînt plecaţi de peste 8 ani. El mai spune că sînt şi cazuri în care persoane care s-au mutat de pe o stradă pe alta sînt înscrise pe listele permanente din secţiile de votare aferente ambelor domicilii. Ovidiu Doroftei a adăugat că în listele electorale permanente figurează şi persoane decedate. El a solicitat populaţiei care are cunoştinţă despre situaţii de genul celor semnalate, să le sesizeze la sediul PNL Suceava, pentru a fi verificate. Ovidiu Doroftei a făcut aceste afirmaţii în contextul în care Curtea Constituţională a cerut Guvernului ca până pe 31 august să actualizeze listele electorale permanente în baza cărora s-a desfăşurat referendumul din 29 iulie pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu.

Ovidiu Doroftei a mai spus că din punctul de vedere al liberalilor sunt îndeplinite condiţiile pentru validarea referendumului pentru demiterea preşedintelui României, atât din punctul de vedere al majorităţii necesare, cât şi al cetăţenilor români care trebuie să apară pe listele electorale permanente.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava