Concert pascal
MOPAN Suceava

Senatorul PNL de Suceava, Daniel Constantin Cadariu, solicită în mod imperativ guvernării PSD să includă în Proiectul Legii Bugetului pe 2019 sumele necesare acoperirii ratelor și dobânzilor scadente anul viitor aferente împrumutului contractat de Consiliul Județean Suceava în asociere cu 60 de primării sucevene pentru finanțarea programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”. ”Solicit imperativ să încetați cu minciuna și să includeți în Proiectul Legii Bugetului pe anul 2019 suma de 30.392.308,04 lei pentru acoperirea ratelor și dobânzilor aferente creditului pentru Programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”, scadente în anul 2019. După ce s-au luat investițiile realizate pe componenta gaz a Programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”, sucevenii plătesc total nejustificat, din banii lor, rate și dobânzi la credit. Încetați cu minciuna! Dați înapoi banii sucevenilor!”, a declarat Cadariu.

Cadariu avertizează că în cazul în care cele 60 de primării nu vor fi ajutate vor ajunge în faliment

Parlamentarul liberal a arătat că în cazul în care banii nu vor fi prinși în bugetul de stat pe 2019 atunci cele 60 de primării sucevene vor ajunge în faliment. Cadariu a menționat că va atenționa Guvernul asupra acestei situații și printr-o interpelare către Ministrul de Finanțe. El a amintit că în cursul acestui an a avut nenumărate discuții și demersuri pentru a convinge guvernarea PSD să aibă în vedere rezolvarea acestui subiect prioritar al județului Suceava, programul „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”. ”Nicio reacție, deși au fost multe promisiuni, atât în discuțiile din Parlament cât și cu primarii din Județul Suceava. Stimați decidenți din PSD, ați invocat tot felul de scuze și ați făcut trimitere la tot felul de soluții imposibil de aplicat.  Ați afirmat că nu puteați aloca bani pentru că nu erau prinși în bugetul pe 2018. Reamintesc faptul că parlamentarii PNL au făcut un amendament la Legea bugetului pe 2018 prin care să se aloce fondurile necesare, amendament respins, din păcate. Ulterior s-a dovedit că, și în aceste condiții, bugetul ar fi permis alocarea de fonduri, dovadă că ați făcut rectificare bugetară. Însă pentru această destinație ați alocat fix ZERO LEI. Ați sugerat că primăriile afectate vor putea găsi o altă soluție de finanțare prin Trezorerii. Cum? Nimeni nu a mai auzit nimic pe această temă.  Ați declarat că primăriile afectate de acest împrumut vor putea face plăți din excedent! Care excedent? Aceste primării sunt în situații limită din punct de vedere financiar, neavând fonduri pentru funcționare sau cofinanțarea de proiecte. Apoi, se știe că le-ați luat banii din excedent, acolo unde au mai fost. Mai mult, veniturile primăriile au fost afectate prin diminuarea impozitului pe venit de la 16% la 10%, fără a veni cu necesarele și promisele compensări”, a spus Cadariu.

”Unitățile administrativ teritoriale împrumutate, parte în Program, au venituri proprii insuficiente pentru rambursarea la termen a ratelor şi dobânzilor scadente”

El a arătat că personal, a avut discuții pe subiect la începutul anului 2018 în cadrul lucrărilor din Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară şi piață de capital din Senatul României atunci când erau dezbătute două proiecte de legi care aveau legătură cu Programul „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”. Este vorba de Legea 533/2017 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 90/2017 privind unele măsuri fiscal – bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, pentru care a propus un amendament de modificare a Art. 33 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 90/2017 și de Legea 517/2017 privind preluarea la datoria publică a sumei de 17.261.739,95 euro, parte din împrumutul extern contractat, cu garanția statului, prin Ministerul Finanțelor Publice, de către Consiliul Județean Suceava, în asociere cu un număr de 60 unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, de la Deutsche Bank AG Londra,  pentru finanțarea Programului „Utilități şi mediu la standarde europene în județul Suceava”.  ”În ambele situații PSD a propus membrilor comisiei respingerea propunerilor mele, făcând promisiunea că vor fi sprijinite localitățile sucevene afectate atunci când acestea vor avea nevoie, adică în lunile martie și septembrie, când sunt termene scadente la plata ratelor și dobânzilor din credit. Luna martie 2018 a trecut, a trecut și luna septembrie și nu s-a întâmplat absolut nimic în sensul celor promise.  Unitățile administrativ teritoriale împrumutate, parte în Program, au venituri proprii insuficiente pentru rambursarea la termen a ratelor şi dobânzilor scadente”, a explicat senatorul PNL de Suceava.

În opinia lui Cadariu, rămânerea în continuare a obligației de rambursare a creditului în condițiile arătate, pune în pericol realizarea altor proiecte pentru care s-ar putea obține finanțare din fonduri europene de către unitățile administrativ teritoriale. ”La această dată stadiul rambursării împrumutului extern se prezintă astfel: credit contractat:  86.300.000 EUR, rambursare 17 rate de capital (17×2.104.878,05 EUR): 35.782.926,85 EUR, credit rămas de rambursat: 50.517.073,15 EUR, dobânzi plătite (inclusiv scadența la 28.09.2018): 59.049.902,42 EUR”, a mai arătat Cadariu.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava