Licitația pentru vânzarea unor conducte de termoficare ale fostei Termica, atacată în instanță de Primăria Suceava

Primăria Suceava va ataca în instanță licitația organizată pentru vânzarea unor conducte ale fostei Termica, anunțată pentru data de 5 iulie a.c. Așa s-a aprobat joi în Consiliul Local. Municipalitatea intenționează să participe la licitație și să achiziționeze aceste bunuri, dar dorește să facă o evaluare proprie deoarece le apreciază ca supraevaluate. Punctul de vedere al Consiliului Local este că nu sunt întrunite condiţiile legale de desfăşurare a licitaţiei, – o parte din teren aparține orașului, iar patrimoniul Termica nu este clarificat .
Până acum, intenția de cumpărare a tuturor bunurilor de la Termica, inclusiv conductele şi instalaţiile necesare furnizării agentului termic, a manifestat-o o firmă dintr-un sat din județul Prahova.
Primăria Suceava vrea și ea să cumpere, mai ales că are drept de preemţiune la achiziţia bunurilor, la preţul lor din contabilitate, actualizat.
Primarul Ion Lungu, a declarat că nu vrea să pornească ”un război cu cei de la Termica, cu lichidatorii judiciari, cu creditorii de acolo, dar ne vom bate să apărăm drepturile municipalităţii, să cumpărăm patrimoniul de acolo şi sunt convins că vom avea câştig de cauză în cele din urmă”.