Concert pascal
MOPAN Suceava

În ciuda ploii, cîteva mii de credincioşi au asistat la slujba oficiată la Mănăstirea Putna, astăzi, de Sfînta Maria, cînd este şi hramul lăcaşului de cult. Slujba a fost oficiată de un sobor de preoți în frunte cu arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Înalt Prea Sfinţia Sa Pimen, mitropolitul Ortodox Român al celor două Americi, Înalt Prea Sfinția Sa Nicolae și mitropolitul antohian al Franței și Europei de Vest și de Sud, Înalt Prea Sfinția Sa Ignatie. Printre participanți s-au numărat senatorul PSD Ioan Stan, prefectul Mirela Adomnicăi, șeful PNL al administrației județene, Gheorghe Flutur, primarul PNL al Sucevei, Ion Lungu, deputatul PNL Ioan Balan și primarul PNL de Putna, Gheorghe Coroamă. În jurul orei 11.00, la Mănăstirea Putna au ajuns premierul Viorica Dăncilă și miniștrii Eugen Teodorovici, Mihai Fifor și Răzvan Cuc. Ei au fost întîmpinați de prefectul Mirela Adomnicăi, subprefectul Silvia Boliacu și primarul Coroamă. Un grup de copii și adulți îmbrăcați în costume populare le-au oferit pîine și sare.

După primirea oficială, premierul României a fost inviată la Mormântul „Sf. Ștefan cel Mare și Sfânt”, acolo unde s-a închinat și a depus un coș de flori. Apoi, Dăncilă s-a încheiat la moaștele Sf. Ioacob Puteanul, după care a vizitat muzeul mănăstirii. După slujbă, starețul Mănăstirii Putna, Melnic Melchisedec i-a invitat pe scenă pe premierul Viorica Dăncilă, ministrul Mihai Fifor și prefectul Mirela Adomnicăi.

trebuie spus că atunci când a fost invitată să ia cuvântul de către Velnic Melchisedec, premierul Viorica Dăncilă a spus că nu dorește, „pentru că este sărbătoare”.

După Sfînta Liturghie, încheiată la prînz, a avut loc o agapă creștină la care a participat și delegația de la București și unde s-au servit ciorbă de pește, pește, icre, sarmale cu urdă, șomloi, adică o prăjitură cu cremă de vanilie și vin alb mănăstiresc.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava